|
1. |
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre mine. |
|
2. |
în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie. |
|
3. |
Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu. |
|
4. |
Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit. |
|
5. |
Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; |
|
6. |
Noaptea în inima mea gândeam şi se frământa duhul meu zicând: |
|
7. |
Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine? |
|
8. |
Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam? |
|
9. |
Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale? |
|
10. |
Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. |
|
11. |
Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început. |
|
12. |
Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi. |
|
13. |
Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! |
|
14. |
Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. |
|
15. |
Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile. |
|
16. |
Glas au dat norii că săgeţile Tale trec. |
|
17. |
Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul. |
|
18. |
În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte. |
|
19. |
Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron. |