BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Psalmi

Psalmul 36
1. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.
2. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.
3. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
4. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
5. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.
6. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.
7. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea.
8. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti.
9. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul.
10. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla.
11. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii.
12. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
13. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
14. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă.
16. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor.
17. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi.
18. Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană şi moştenirea lor în veac va fi.
19. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura.
20. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.
21. Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.
22. Că cei ce-L binecuvântează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri.
23. De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.
24. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui.
25. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;
26. Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.
27. Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului.
28. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
29. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.
30. Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată.
31. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui.
32. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
33. Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.
34. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.
35. Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
36. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.
37. Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace.
38. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi.
39. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.
40. Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El.