|
1. |
Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în
gura mea.
|
|
2. |
În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi și să se
veselească.
|
|
3. |
Slăviți pe Domnul împreună cu mine și să înălțăm numele Lui împreună.
|
|
4. |
Căutat-am pe Domnul și m-a auzit și din toate necazurile mele m-a
izbăvit.
|
|
5. |
Apropiați-vă de El și vă luminați; și fețele voastre să nu se rușineze.
|
|
6. |
Săracul acesta a strigat și Domnul l-a auzit pe el și din toate
necazurile lui l-a izbăvit.
|
|
7. |
Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El și-i
va izbăvi pe ei.
|
|
8. |
Gustați și vedeți că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduiește
în El.
|
|
9. |
Temeți-vă de Domnul toți sfinții Lui, că n-au lipsă cei ce se tem
de El.
|
|
10. |
Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul,
nu se vor lipsi de tot binele.
|
|
11. |
Veniți fiilor, ascultați-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăța
pe voi;
|
|
12. |
Cine este omul cel ce voiește viața, care iubește să vadă zile
bune? Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug.
|
|
13. |
Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea.
|
|
14. |
Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea
lor.
|
|
15. |
Iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ
pomenirea lor.
|
|
16. |
Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile
lor i-a izbăvit.
|
|
17. |
Aproape este Domnul de cei umiliți la inimă și pe cei smeriți cu
duhul îi va mântui.
|
|
18. |
Multe sunt necazurile drepților și din toate acelea îi va izbăvi
pe ei Domnul.
|
|
19. |
Domnul păzește toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
|
|
20. |
Moartea păcătoșilor este cumplită și cei ce urăsc pe cel drept
vor greși.
|
|
21. |
Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi și nu vor greși toți cei
ce nădăjduiesc în El.
|