|
1. |
Lăudați numele Domnului, lăudați slugi pe Domnul,
|
|
2. |
Cei ce stați în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru.
|
|
3. |
Lăudați pe Domnul, că este bun Domnul; cântați numele Lui, că este
bun.
|
|
4. |
Că pe Iacob și l-a ales Domnul, pe Israel spre moștenire Lui.
|
|
5. |
Că eu am cunoscut că este mare Domnul și Domnul nostru peste toți
dumnezeii.
|
|
6. |
Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer și pe pământ, în mări și
în toate adâncurile.
|
|
7. |
A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie
le-a făcut; El scoate vânturile din vistieriile Sale.
|
|
8. |
El a bătut pe cei întâi-născuți ai Egiptului, de la om până la dobitoc.
|
|
9. |
Trimis-a semne și minuni în mijlocul tău, Egipte, lui Faraon și
tuturor robilor lui.
|
|
10. |
El a bătut neamuri multe și a ucis împărați puternici:
|
|
11. |
Pe Sihon împăratul Amoreilor și pe Og împăratul Vasanului și toate
stăpânirile Canaanului.
|
|
12. |
Și a dat pământul lor moștenire, moștenire lui Israel, poporului
Său.
|
|
13. |
Doamne, numele Tău este în veac și, pomenirea Ta în neam și în
neam.
|
|
14. |
Că va judeca Domnul pe poporul Său și de slugile Sale se va milostivi.
|
|
15. |
Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești.
|
|
16. |
Gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea.
|
|
17. |
Urechi au și nu vor auzi, că nu este duh în gura lor.
|
|
18. |
Asemenea lor să fie toți cei care ii fac pe ei și toți cei ce se
încred în ei.
|
|
19. |
Casa lui Israel, binecuvântați pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântați
pe Domnul;
|
|
20. |
Casa lui Levi, binecuvântați pe Domnul; cei ce vă temeți de Domnul,
binecuvântați pe Domnul.
|
|
21. |
Binecuvântat este Domnul din Sion, Cel ce locuiește în Ierusalim.
|