Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Psalmi

Psalmul 121
1. Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: "În casa Domnului vom merge!"
2. Stăteau picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime!
3. Ierusalimul, cel ce este zidit ca o cetate, ale cărei porţi sunt strâns-unite.
4. Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude numele Domnului.
5. Că acolo s-au aşezat scaunele la judecată, scaunele pentru casa lui David.
6. Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului şi pentru îndestularea celor ce te iubesc pe tine.
7. Să fie pace în întăriturile tale şi îndestulare în turnurile tale.
8. Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei grăiam despre tine pace.
9. Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune ţie.
DESPRE