|
1. |
Ştii tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor? |
|
2. |
Numeri tu lunile sarcinii lor şi ştii tu când le vine ceasul să nască? |
|
3. |
Ele îngenunchiază, fată puii şi scapă de durerile lor, |
|
4. |
Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se mai întorc spre mamele lor. |
|
5. |
Cine a lăsat slobod asinul sălbatic şi l-a dezlegat de la iesle? |
|
6. |
I-am dat pustiul ca să-l locuiască şi pământul sărat i l-am hărăzit ocol; |
|
7. |
El îşi bate joc de zarva oraşelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân; |
|
8. |
El străbate munţii, locul său de păşune, şi umblă după orişice verdeaţă. |
|
9. |
Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi să petreacă noaptea lingă ieslele tale? |
|
10. |
Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă grapa după tine, peste arătură? |
|
11. |
Poţi să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, şi să-i laşi în grijă munca ta? |
|
12. |
Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ţi aducă roadele la aria ta? |
|
13. |
Aripile struţului sunt negrăit de agere; struţul are pene preafrumoase ţi mândru penaj. |
|
14. |
Când îşi lasă ouăle pe pământ şi le lasă să se clocească în nisipul fierbinte, |
|
15. |
El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul şi că vreo fiară sălbatică poate să le strivească. |
|
16. |
Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică. |
|
17. |
Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere şi pătrundere. |
|
18. |
Când se scoală însă şi porneşte, face de ocară şi pe cal şi pe călăreţ. |
|
19. |
Tu eşti cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica lui coamă? |
|
20. |
Tu l-ai învăţat să sară uşor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă! |
|
21. |
El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte spre taberele înarmate; |
|
22. |
El îşi bate joc de primejdie şi n-are nici o teamă şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei. |
|
23. |
La oblânc îi sună tolba cu săgeţi; fulgere aruncă suliţa şi lancea. |
|
24. |
De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul şi, când a sunat trâmbiţa, nu mai are astâmpăr. |
|
25. |
La chemarea trâmbiţei, pare că zice: Haide! Şi de departe soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor şi strigătele războinice. |
|
26. |
Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi? |
|
27. |
Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta şi îşi aşază cuibul pe vârfuri neajunse? |
|
28. |
El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea - pe un vârf de stâncă şi pe vreo înălţime prăpăstioasă. |
|
29. |
Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi străpung depărtările, |
|
30. |
Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii". |