Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Ieşirea - a doua carte a lui Moise

Capitolul 24
1. Apoi a zis Dumnezeu iarăşi către Moise: "Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel şi vă închinaţi Domnului de departe.
2. Numai Moise singur să se apropie de Domnul, iar ceilalţi să nu se apropie; poporul de asemenea să nu se suie cu el!"
3. A venit deci Moise şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi legile. Atunci a răspuns tot poporul într-un glas şi a zis: "Toate cuvintele pe care le-a grăit Domnul le vom face şi le vom asculta!"
4. Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi el, sculându-se dis-de-dimineaţă, a zidit jertfelnic sub munte şi a pus doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
5. A trimis apoi tineri dintre fiii lui Israel, de au adus aceştia arderi de tot şi au jertfit vitei, ca jertfă de izbăvire Domnului Dumnezeu.
6. Atunci Moise, luând jumătate din sânge, l-a turnat într-un vas, iar cu cealaltă jumătate de sânge a stropit jertfelnicul.
7. După aceea, luând cartea legământului, a citit în auzul poporului; iar ei au zis: "Toate câte a grăit Domnul le vom face şi le vom asculta!"
8. După aceea, luând Moise sângele, a stropit poporul, zicând: "Acesta este sângele legământului, pe care l-a încheiat Domnul cu voi, după toate cuvintele acestea".
9. Apoi s-a suit Moise şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel
10. Şi au văzut locul unde stătea Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era ceva, ce semăna cu un lucru de safir, curat şi limpede ca seninul cerului.
11. Dar El n-a întins mâna Sa împotriva aleşilor lui Israel, iar ei au văzut pe Dumnezeu, apoi au mâncat şi au băut.
12. Şi a zis Domnul către Moise: "Suie-te la Mine în munte şi fii acolo, că am să-ţi dau table de piatră, legea şi poruncile, pe care le-am scris Eu pentru învăţătura lor!"
13. Atunci, sculându-se Moise împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a suit în muntele Domnului;
14. Iar bătrânilor le-a zis: "Rămâneţi aici până ne vom întoarce la voi. Iată Aaron şi Or sunt cu voi; de va avea cineva pricină, să vină la ei".
15. S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele.
16. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului.
17. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor.
18. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
DESPRE