1. |
Atunci Iov a început să vorbească şi a zis: |
2. |
"Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre? |
3. |
Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine că vă purtaţi aşa? |
4. |
Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greşeala mea este pe capul meu. |
5. |
Iar dacă voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi ochii cu ticăloşia mea, |
6. |
Să ştii că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte şi că El m-a învăluit cu laţul Său. |
7. |
Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; ţip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate. |
8. |
El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, şi a acoperit cu beznă toate drumurile mele. |
9. |
M-a dezbrăcat de mărirea mea şi mi-a smuls cununa de pe cap. |
10. |
M-a dărâmat de jur împrejur şi sunt în ceasul morţii şi nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac. |
11. |
Aprins-a împotriva mea mânia Sa şi m-a luat drept duşmanul Său. |
12. |
Hoardele Sale sosesc grămadă, îşi fac drum până la mine şi pun tabără de jur împrejurul cortului meu. |
13. |
A depărtat pe fraţii mei de lângă mine şi cunoscuţii mei îşi întorc faţa când mă văd. |
14. |
Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine. |
15. |
Cei ce locuiau împreună cu mine şi slujnicele mele se uită la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă ţară. |
16. |
Chem pe sluga mea şi nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea. |
17. |
Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuţi din coapsele mele. |
18. |
Până şi copiii îmi arată dispreţ; când mă scol, vorbesc pe seama mea. |
19. |
Toţi sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. |
20. |
Oasele mele ies afară din piele şi nu mi-au mai rămas tefere decât gingiile. |
21. |
Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit! |
22. |
De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi de carnea mea? |
23. |
Cit aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe aramă. |
24. |
Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o stâncă! |
25. |
Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. |
26. |
Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. |
27. |
Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine. |
28. |
Iar dacă ziceţi: Cum îl vom urmări şi ce pricină de proces vom găsi noi în el? |
29. |
Temeţi-vă de sabie, pentru voi înşivă, când mânia va izbucni împotriva greşelii voastre. Şi atunci veţi învăţa că este o judecată!" |