1. |
David însă, plecând de acolo, petrecea prin locurile neprimejdioase ale deşertului Enghedi. |
2. |
Iar după ce s-a întors Saul de la Filisteni, i s-a spus, zicându-i-se: "Iată David este în pustiul Enghedi". |
3. |
Atunci a luat Saul trei mii de bărbaţi aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi oamenii lui pe stânci, unde locuiesc căprioarele; |
4. |
Şi a mers până la o stână de oi, care era lângă drum; acolo era o peşteră şi Saul a intrat în ea pentru nevoile sale; David însă şi oamenii lui şedeau în fundul peşterii. |
5. |
Atunci au zis către David oamenii lui: "Aceasta este ziua de care îi-a vorbit Domnul, zicând: "Iată Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea". |
6. |
David s-a sculat şi a tăiat încetişor poala hainei de deasupra a lui Saul. |
7. |
Apoi a zis către oamenii săi: "Să mă ferească Dumnezeu să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna mea asupra lui, căci este unsul Domnului". |
8. |
Şi aşa a oprit David pe oamenii săi cu aceste cuvinte şi nu i-a lăsat să se ridice asupra lui Saul. Iar Saul s-a sculat şi a ieşit din peşteră la drum. |
9. |
Apoi s-a sculat şi David şi, ieşind din peşteră, a strigat după Saul şi a zis: "Domnul meu, rege!" Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat. |
10. |
Apoi a zis David către Saul: "De ce asculţi de vorbele oamenilor care zic: Iată David unelteşte rele împotriva ta? |
11. |
Iată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în mâinile mele, aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului. |
12. |
Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei. |
13. |
Să judece dar Domnul între mine şi între tine şi să mă răzbune împotriva ta; dar mâna mea nu va fi asupra ta. Din nelegiuiţi, nelegiuiţi ies, dar mâna mea nu va fi asupra ta. |
14. |
Răul de la cel rău vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine. |
15. |
Asupra cui a ieşit regele lui Israel? După cine alergi tu? După un câine mort, după un purice. |
16. |
Domnul să fie judecător şi să ne judece pe amândoi. El va cerceta, va descurca pricina mea şi mă va izbăvi din mâinile tale!" |
17. |
După ce David a isprăvit de vorbit cuvintele acestea către Saul, Saul a zis: "Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David? Şi ridicându-şi glasul, a plâns. |
18. |
Şi a zis către David: "Tu eşti mai drept decât mine, căci mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău; |
19. |
Tu astăzi ai dovedit aceasta, purtându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât. |
20. |
Cine oare, prinzând pe vrăjmaşul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea cea ai făcut tu astăzi cu mine! |
21. |
De acum ştiu că fără îndoială vei domni şi regatul lui Israel va fi tare în mâna ta. |
22. |
Aşadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stârpi pe urmaşii mei şi nu vei şterge numele meu din casa tatălui meu". |
23. |
Şi s-a jurat David lui Saul. Apoi Saul s-a dus la casa sa, iar David şi oamenii săi s-au suit în nişte locuri întărite. |