1. |
Iar în anul al treizeci şi şaselea al domniei lui Asa, Baeşa, regele lui Israel, a plecat împotriva lui Iuda şi a început să zidească Rama, pentru ca să nu poată nimeni nici să plece de la Asa, regele lui Iuda, nici să vină la el. |
2. |
Atunci a scos Asa argintul şi aurul din vistieriile templului Domnului şi ale casei regelui şi l-a trimis la Damasc lui Benhadad, regele Siriei, zicând: |
3. |
"Legământ să fie între mine şi între tine, cum a fost între tatăl meu şi între tatăl tău. Iată eu îţi trimit argint şi aur, du-te şi rupe legământul tău, care-l ai cu Baeşa, regele lui Israel, ca să plece de la mine". |
4. |
Şi a ascultat Benhadad de regele Asa şi a trimis pe mai-marii oştirii, ce-i avea, împotriva cetăţilor lui Israel; aceştia au pustiit Ainul, Danul, Abel-Maimul (Abel-Bet) şi toate hambarele cu provizii din cetăţile lui Neftali. |
5. |
Când a auzit Baeşa de aceasta, a încetat să mai zidească Rama, oprind lucrarea sa. |
6. |
Iar Asa regele a strâns pe toţi cei ai lui Iuda şi a cărat cu ei din Rama pietrele şi lemnele pe care Baeşa le folosea la întărire, şi a zidit cu ele Gheba şi Miţpa. |
7. |
În timpul acela a venit Hanani văzătorul la Asa, regele lui Iuda, şi i-a zis: "Fiindcă ai nădăjduit în regele Siriei şi n-ai nădăjduit în Domnul Dumnezeul tău, pentru aceea ţi-a scăpat oastea regelui Siriei din mâna ta. |
8. |
Oare Etiopienii şi Libienii n-au avut ei oaste mare şi care şi călăreţi, cărora nu li se mai ştia numărul? Dar pentru că tu ţi-ai pus încrederea în Domnul, El ţi i-a dat în mâna ta; |
9. |
Căci ochii Domnului văd oriunde, peste tot pământul, pentru ca să sprijine pe cei care sunt cu inima lor întreagă la El. Neînţelepţeşte ai lucrat dar acum. Pentru aceasta, de acum înainte tu vei avea războaie". |
10. |
Şi s-a mâniat Asa pe văzător, şi l-a pus la închisoare; fiindcă din pricina aceasta prinsese mare ciudă pe el; şi a mai apăsat în acel timp Asa şi pe unii din popor. |
11. |
Iar faptele lui Asa de la cele dintâi până la cele de pe urmă sunt scrise în cartea regilor lui Iuda şi Israel. |
12. |
în anul al treizeci şi nouălea al domniei sale s-a îmbolnăvit Asa de picioare şi boala lui s-a întins până la părţile cele mai de sus ale corpului; dar el nici la boala sa n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori. |
13. |
Şi a răposat Asa cu părinţii săi şi a murit în anul al patruzeci şi unulea al domniei lui. |
14. |
Şi l-au îngropat în mormântul pe care şi-l săpase el în cetatea lui David; şi i-au pus pe un pat pe care-l umpluse cu aromate şi cu tot felul de miresme; la înmormântarea lui i s-au ars foarte multe aromate. |