1. |
Atunci a venit Roboam la Ierusalim şi a strâns din casa lui Iuda şi a lui Veniamin o sută şaptezeci de mii de ostaşi aleşi, ca să lupte în Israel şi să întoarcă regatul iarăşi sub stăpânirea lui Roboam. |
2. |
Şi a fost cuvântul Domnului spre Şemaia, omul lui Dumnezeu şi i-a zis: |
3. |
"Spune lui Roboam, fiul lui Solomon, regele Iudei şi la tot Israelul din neamul lui Iuda şi al lui Veniamin: |
4. |
Aşa zice Domnul: Să nu mergeţi şi să nu faceţi război cu fraţii voştri. Întoarceţi-vă fiecare la casa voastră, căci de Mine s-a făcut acest lucru!" şi au ascultat ei de cuvintele Domnului şi s-au întors înapoi din drumul lor împotriva lui Ieroboam. |
5. |
Roboam şedea în Ierusalim şi a împrejmuit cetăţile lui Iuda cu ziduri. |
6. |
El a întărit Betleemul, Etamul şi Tecoa; |
7. |
Bet-Ţurul, Soco şi Adulamul, |
8. |
Gatul, Mareşa şi Ziful, |
9. |
Adoraimul, Lachişul şi Azeca, |
10. |
Ţora, Aialonul şi Hebronul, care se aflau în neamul lui Iuda şi al lui Veniamin. |
11. |
Cetăţile acestea le-a întărit el cu ziduri şi a aşezat în ele căpetenii şi magazii pentru ţinut pâine, untdelemn şi vin. |
12. |
Fiecărei cetăţi i-a dat scuturi şi suliţe şi le-a întărit cu foarte mare tărie. Şi aşa a rămas cu el Iuda şi Veniamin. |
13. |
Apoi s-au adunat la el din toate părţile preoţii şi leviţii, care erau în tot pământul lui Israel, |
14. |
Căci leviţii şi-au părăsit aşezările şi locurile lor, stăpânite de ei, şi au venit în Iuda şi la Ierusalim, din pricină că Ieroboam şi fiii lui îi îndepărtaseră din dregătoria preoţiei Domnului |
15. |
Şi pentru că Ieroboam îşi pusese preoţi pentru înălţimi şi pentru ţapii şi viţeii pe care îi făcuse el. |
16. |
Iar după ei au venit la Ierusalim din toate seminţiile lui Israel şi aceia care îşi aveau inima îndreptată să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca să aducă jertfă Domnului Dumnezeului părinţilor lor. |
17. |
Şi aşa au întărit aceştia regatul lui Iuda şi l-au sprijinit pe Roboam, fiul lui Solomon, timp de trei ani., pentru că trei ani a umblat el pe căile lui David şi ale lui Solomon. |
18. |
Roboam şi-a luat de femeie pe Mahalat, fiica lui Ierimot, fiul lui David şi al Abihailei, fiica lui Eliab, fiul lui Iesei. |
19. |
Aceasta i-a născut fii pe Ieuş, pe Şemaria şi pe Zaham. |
20. |
După ea a mai luat pe Maaca, fiica lui Abesalom, care i-a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza şi pe Şelomit. |
21. |
Roboam însă iubea pe Maaca, fiica lui Abesalom, mai mult decât pe toate femeile şi decât pe toate concubinele sale, căci el a avut optsprezece femei şi şaizeci de concubine şi a născut cu ele douăzeci şi opt de băieţi şi şaizeci de fete. |
22. |
Şi a pus Roboam pe Abia, fiul Maacăi, conducător peste fraţii lui, pentru că pe el voia să-l facă rege. |
23. |
Şi a lucrat înţelepţeşte, căci şi-a împărţit toţi feciorii săi în toate cetăţile întărite din tot pământul lui Iuda şi al lui Veniamin şi le-a dat întreţinere mare şi le-a căutat mulţime de femei. |