1. |
Abia s-a făcut rege peste Iuda, în anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nabat. |
2. |
Şi a domnit trei ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Maaca şi era fiica lui Abesalom. |
3. |
Acesta a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care tatăl său le făcuse mai înainte, şi inima lui nu i-a fost întreagă la Domnul Dumnezeul lui, cum a fost inima lui David, strămoşul său. |
4. |
Dar din dragostea către David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină în Ierusalim, căci a înălţat după el pe fiul său şi a întărit Ierusalimul, |
5. |
Pentru că David a făcut tot ce a fost plăcut înaintea ochilor Domnului şi nu s-a abătut în toate zilele vieţii lui de la poruncile pe care El i le-a dat, afară de fapta cu Urie Heteul. |
6. |
Şi a fost război între Roboam şi Ieroboam în toate zilele vieţii lor. |
7. |
Celelalte fapte ale lui Abia şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea cronicilor regilor lui Iuda. Şi a fost război între Abia şi Ieroboam. |
8. |
Apoi a trecut Abia la părinţii lui şi l-au înmormântat în cetatea lui David. şi s-a făcut rege Asa, fiul său. |
9. |
Asa a început să domnească peste Iuda în al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel. |
10. |
Şi a domnit patruzeci şi unu de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Ana, din neamul lui Abesalom. |
11. |
Asa a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, ca David, strămoşul lui; |
12. |
Căci a izgonit pe desfrânaţi din ţară şi a îndepărtat toţi idolii pe care ii făcuseră părinţii lui; |
13. |
Ba a lipsit chiar pe mama lui, Ana, de numele de regină, pentru că ea făcuse un chip turnat Astartei. Aşa a sfărâmat Asa chipul cel turnat al Astartei arzându-l pe prundul pârâului Chedron. |
14. |
Dar înălţimile nu le-a stricat. Însă inima lui Asa i-a fost întreagă la Domnul în toate zilele vieţii sale. |
15. |
Şi a adus el în templul Domnului lucrurile afierosite de tatăl lui şi lucrurile afierosite de el: argint, aur şi vase sfinte. |
16. |
Război a fost între Asa şi Baeşa, regele lui Israel, în toate zilele lor. |
17. |
Căci Baeşa, regele lui Israel, a venit în contra Iudei şi a început să zidească Rama, pentru ca nimeni să nu iasă sau să intre la Asa, regele Iudei. |
18. |
Atunci Asa a luat tot argintul şi aurul care se mai afla în vistieriile templului Domnului şi în vistieriile casei regelui şi le-a dat în mina slugilor lui; şi i-a trimis regele Asa ca să se ducă cu ele la Benhadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, regele Siriei, care trăia în Damasc, şi a zis: |
19. |
Legământ să fie între mine şi tine, cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău; iată, eu îţi trimit ca dar argint şi aur; şi tu să rupi legământul tău care îl ai cu Baeşa, regele lui Israel, ca să se retragă acela de la mine! |
20. |
Şi a ascultat Benhadad de regele Asa şi a trimis pe mai-marii oştirii lui asupra cetăţilor lui Israel, şi a bătut Ainul, Danul, Abel, Bet-Maaca şi tot Chineretul, dimpreună cu tot pământul lui Neftali. |
21. |
Iar Baeşa, cum a auzit de aceasta, a încetat să mai zidească Rama şi s-a întors la Tirţa. |
22. |
Atunci regele Asa a chemat pe toţi Iudeii, fără să scutească pe nimeni, şi a cărat cu ei pietrăria şi lemnăria din Rama, pe care Baeşa le întrebuinţase la zidire; şi a zidit regele Asa cu ele Ghibeea lui Veniamin şi Miţpa. |
23. |
Toate celelalte fapte ale lui Asa, şi toate ostenelile lui, şi tot ce el a făcut şi cetăţile pe care le-a zidit sunt scrise în cronica regilor lui Iuda, afară de faptul că la bătrâneţea lui s fost bolnav de picioare. |
24. |
Apoi a adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat Asa la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, strămoşul său. Iar în locul lui s-a făcut rege Iosafat, fiul său. |
25. |
Nadab însă, fiul lui Ieroboam a început să domnească peste Israeliţi în anul al doilea al lui Asa, regele Iudei, şi a domnit peste Israel doi ani. |
26. |
Acesta a săvârşit fapte neplăcute înaintea ochilor Domnului, căci a umblat pe drumul tatălui său, cum şi în păcatele lui cu care a făcut pe Israel să păcătuiască. |
27. |
Împotriva lui a uneltit Baeşa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar; Baeşa l-a omorât la Ghibeton, cetatea Filistenilor, pe când Nadab şi toţi Israeliţii împresuraseră Ghibetonul. |
28. |
Baeşa l-a omorât în anul al treilea al lui Asa, regele Iudei, şi s-a făcut rege în locul lui. |
29. |
Acesta, cum s-a făcut rege, a stârpit toată casa lui Ieroboam şi n-a lăsat nici un suflet din neamul lui Ieroboam, până ce nu l-a nimicit, după cuvântul Domnului, pe care-l grăise prin robul Său Ahia din Şilo, |
30. |
Din pricina păcatelor pe care Ieroboam le făcuse şi cu care a făcut pe Israel să păcătuiască şi pentru fărădelegea cu care el a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel. |
31. |
Celelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce el a făcut sunt scrise în cronica regilor lui Israel. |
32. |
Între Asa şi Baeşa, regele lui Israel, a fost război în toate zilele vieţii lor. |
33. |
Baeşa, fiul lui Ahia, a început să domnească peste toţi Israeliţii la Tirţa, în anul al treilea al lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit douăzeci şi patru de ani. |
34. |
Acesta a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului căci a umblat pe drumul lui Ieroboam şi în păcatele lui, cu care acesta a dus pe Israel în păcat. |