Cap. 2
4. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea
Duhului şi a puterii,
10. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin
Duhul Său, fiindcă
Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.
11. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât
duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât
Duhul lui Dumnezeu.
12. Iar noi n-am primit
duhul lumii, ci
Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
13. Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la
Duhul Sfânt, lămurind lucruri
duhovniceşti oamenilor
duhovniceşti.
14. Omul firesc nu primeşte cele ale
Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă
duhovniceşte.
15. Dar omul
duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;
Cap. 3
1. Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni
duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos.
16. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că
Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
Cap. 5
3. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu
duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta:
4. În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi
duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos,
5. Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca
duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus.
Cap. 6
11. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în
Duhul Dumnezeului nostru.
17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un
duh cu El.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al
Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în
duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Cap. 7
34. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu
duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.
40. Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am
Duhul lui Dumnezeu.
Cap. 10
3. Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare
duhovnicească;
4. Şi toţi, aceeaşi băutură
duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra
duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos.
Cap. 12
1. Iar cât priveşte darurile
duhovniceşti nu vreau, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă.
3. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în
Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot aşa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în
Duhul Sfânt.
4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi
Duh.
7. Şi fiecăruia se dă arătarea
Duhului spre folos.
8. Că unuia i se dă prin
Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi
Duh, cuvântul cunoştinţei.
9. Şi unuia i se dă întru acelaşi
Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi
Duh;
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea
duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.
11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi
Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.
13. Pentru că într-un
Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un
Duh ne-am adăpat.
Cap. 14
1. Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele
duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi.
2. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în
duh, grăieşte taine.
12. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele
duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii.
14. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină,
duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.
15. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu
duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu
duhul, dar voi cânta şi cu mintea.
16. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu
duhul, cum va răspunde omul simplu "Amin" la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici?
32. Şi
duhurile proorocilor se supun proorocilor.
37. Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om
duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.
Cap. 15
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup
duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu
duh dătător de viaţă";
46. Dar nu este întâi cel
duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel
duhovnicesc.