Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Rezultate cautare

Ati cautat: şapte in III Regi

S-au găsit 20 versete.

Cartea a treia a Regilor
Cap. 2
11. Timpul domniei lui David peste Israel a fost de patruzeci de ani: în Hebron şapte ani şi în Ierusalim treizeci şi trei de ani.
35. Iar regele Solomon a pus în locul lui peste oştire pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Cârmuirea regatului era însă la Ierusalim; iar mai mare peste preoţi, în locul lui Abiatar, regele a pus pe Ţadoc preotul. Solomon, fiul lui David, a domnit peste Israel şi Iuda, în Ierusalim. Şi a dat Domnul lui Solomon înţelepciune şi pricepere foarte mare şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. şi Solomon a avut înţelepciune mai presus de înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi de înţelepciunea tuturor înţelepţilor Egiptenilor. El a luat pentru sine pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până ce a terminat de zidit casa sa şi, mai întâi, templul Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului; în şapte ani a făcut acestea şi le-a isprăvit. Solomon a avut şaptezeci de mii de oameni salahori optzeci de mii de tăietori de piatră în munte. El a făcut marea şi postamentele şi spălătoriile cele mari, stâlpii, fântâna cea din curte şi marea de aramă; şi a zidit el cetăţuia şi întăriturile ei şi a împărţit cetatea lui David. Atunci fiica lui Faraon o trecut din cetatea lui David în casa sa pe care i-o zidise el; tot atunci a zidit Solomon zidul dimprejurul cetăţii. Şi aducea Solomon de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de pace pe jertfelnicul pe care-l făcuse Domnului; şi săvârşea la el şi tămâieri înaintea Domnului. Şi a isprăvit zidirea templului. La lucrările lui Solomon erau trei mii şapte sute de ispravnici mari care conduceau poporul ce făcea lucrul. Şi a zidit el Asurul, Magdinul, Gazerul, Bet-Horonul de Sus şi Valatul. Dar aceste cetăţi le-a zidit el după ce a făcut templul Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului. Încă din timpul vieţii sale, David poruncise lui Solomon, zicând: "Iată, ai pe Şimei, fiul lui Ghera, fiul lui Ieminie, din Bahurim; el m-a blestemat cu greu blestem, în ziua când m-am dus la Mahanaim; dar el mi-a ieşit în cale la Iordan şi eu m-am jurat pe Domnul faţă de el, zicând: Nu te voi mai ucide eu sabia! Tu însă să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti bărbat înţelept şi ştii ce să faci cu el, ca să-i cobori cărunteţea lui cu sânge în casa morţilor".
Cap. 5
15. Şi mai avea Solomon încă şaptezeci de mii de salahori şi optzeci de mii de oameni tăietori de piatră în munte,
Cap. 6
6. Catul de jos al clădirii era lat de cinci coţi; cel din mijloc lat de şase coţi, iar cel de al treilea, lat de şapte coţi; căci împrejurul templului erau făcute prichiciuri de zid, ca zidirea să nu fie lipită de pereţii templului.
33. Iar în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este luna a opta, a terminat el templul, cu toate părţile lor şi după toate rânduielile lor; aşa că l-a zidit în şapte ani.
Cap. 7
17. Şi pentru acoperit coroanele care erau în capetele stâlpilor, a făcut el două reţele, lucrate împletit, şnururi în formă de lanţuri: şapte la o coroană şi şapte la cealaltă coroană.
Cap. 8
2. Şi s-au adunat la regele Solomon toţi Israeliţii în zilele sărbătorilor din luna Etanim, care este a şaptea lună.
65. Şi a sărbătorit Solomon şi sărbătoarea (Corturilor) în acelaşi timp împreună cu tot Israelul, strângându-se adunare mare de la intrarea Hamatului şi până la râul Egiptului, pentru a fi înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile.
Cap. 11
3. Şi a avut el şapte sute de femei şi trei sute de concubine; şi femeile i-au smintit inima lui.
Cap. 12
24. Aşa zice Domnul: Să nu mergeţi, nici să nu începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel. Să vă întoarceţi fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost aceasta! Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au întors înapoi după cuvântul Domnului. Şi a răposat regele Solomon cu părinţii lui şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi şaptesprezece ani a domnit el în Ierusalim. Pe mama lui o chema Naama şi a fost fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor Amoniţilor. Şi a făcut fapte ce nu erau plăcute înaintea ochilor Domnului şi nici n-a umblat pe căile lui David, strămoşul său. Solomon însă avusese un rob, un om din muntele lui Efraim, pe care-l chema Ieroboam, iar pe mama lui o chema Ţerua, femeie desfrânată. Şi l-a pus Solomon între dregătorii cei peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif. Şi a zidit lui Solomon cetatea Tirţa, din muntele lui Efraim. Şi avea sub el trei sute de care cu cai. El a zidit Milo cu lucrătorii de corvoadă ai casei lui Efraim; tot el a reparat şi stricăciunile de la cetatea lui David şi a fost conducător peste regat. Şi a căutat Solomon să-l omoare. şi s-a temut Ieroboam şi a fugit la; Şişac, regele Egiptului. şi a fost la Şişac până a murit Solomon. şi a auzit Ieroboam, pe când se afla încă în Egipt, că a murit Solomon. A şoptit el la urechile lui Şişac, regele Egiptului, zicând: "Dă-mi drumul, ca să mă duc în ţara mea". Ţi i-a zis Şişac: Cere ce doreşti şi îţi voi da. Şi Şişac i-a dat lui Ieroboam de femeie pe Ano, sora cea mai mare a Tafnesei, femeia lui. Aceasta era cea mai mare între fiicele regelui, şi i-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Şi a zis Ieroboam lui Şişac: "De bună seamă, dă-mi drumul, că am să mă duc". Şi a plecat Ieroboam din Egipt şi a venit în pământul Tirţa, din muntele Efraim. Şi s-a adunat acolo toată seminţia lui Efraim. Şi a zidit Ieroboam acolo tabere. Şi i s-a îmbolnăvit copilul lui de o boală foarte grea. Şi s-a dus Ieroboam să întrebe pentru copil. Şi a zis către Ano, femeia lui: "Scoală-te şi du-te de întreabă pe un om al lui Dumnezeu pentru copil dacă el are să scape cu viaţă din boala lui". Şi era un om în Şilo, pe care-l chema Ahia. Acesta era un bărbat ca de şaizeci de ani şi cuvântul Domnului era cu el. Şi a zis Ieroboam către femeia lui: "Scoală-te şi ia în mâna ta pentru omul lui Dumnezeu pâini şi turte pentru copiii lui şi struguri şi un ulcior cu miere". şi s-a sculat femeia şi a luat în mâna ei pâini şi două turte, struguri şi un ulcior cu miere pentru Ahia. Şi omul acesta era bătrân şi nu putea să vadă, căci ochii lui i se uscaseră de bătrâneţe. Şi s-a sculat şi a plecat din Tirţa. Şi, pe când venea ea în cetate la Ahia Şilonitul, a zis Ahia către fiul lui: "Ieşi pentru întâmpinarea Anoei, femeia lui Ieroboam, şi-i spune: Intră şi nu sta, căci aşa zice Domnul: Eu sunt trimis la tine ca să-ţi vestesc lucruri grozave! şi a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Şi i-a zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii şi ulciorul cu miere? Aşa zice Domnul: "Iată, tu vei pleca de la mine, şi când vei intra în Tirţa, în cetate, îţi vor ieşi locuitorii în întâmpinare şi îţi vor spune: Copilul a murit. Căci aşa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii; iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca şi copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, căci numai în el din casa lui Ieroboam s-a găsit ceva bun înaintea Domnului". Şi a plecat înapoi femeia când a auzit aceasta. şi când a intrat în Tirţa, copilul a murit. Şi i-a ieşit în întâmpinare ţipătul cel de jale. şi s-a dus Ieroboam la Sichem, cetatea cea din muntele lui Efraim. Şi s-au adunat acolo seminţiile lui Israel. Şi a mers acolo şi Roboam, fiul lui Solomon. şi cuvântul Domnului a fost către Şemaia Enlamitul, zicând: "Ia-ţi o haină nouă, care n-a fost spălată cu apă, şi o rupe în douăsprezece bucăţi şi i le dă lui Ieroboam şi-i spune: "Aşa zice Domnul: Ia-ţi pentru tine zece bucăţi, ca să te încingi". Şi a luat Ieroboam, şi a zis Şemaia: "Aşa zice Domnul: Să fii peste cele zece seminţii ale lui Israel!" şi a zis poporul către Roboam, fiul lui Solomon: "Tatăl tău a pus jug greu pe noi şi şi-a îngreuiat bucatele mesei lui; tu însă acum uşurează-l de pe noi şi-ţi vom sluji ţie!" Şi a zis Roboam către popor: "Până în trei zile eu vă voi da răspunsul". Şi a zis Roboam: "Aduceţi-mi pe cei bătrâni, ca să mă sfătuiesc cu ei pentru cuvântul care voi răspunde poporului în ziua a treia". Şi a grăit Roboam la urechile lor pentru cuvântul care i-a trimis poporul la el. Şi au zis bătrânii poporului pentru acel cuvânt, care i-a grăit poporul. şi a lepădat Roboam sfatul lor, pentru că nu se potrivea cu părerea lui. Şi a trimis şi a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el şi le-a grăit: "Acestea şi acestea a trimis poporul la mine, ca să-mi spună". şi au zis cei ce crescuseră împreună cu el: "Aşa vei grăi poporului: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Tatăl meu v-a biciuit cu biciul, iar eu vă voi bate cu scorpioane". Şi i-a plăcut lui Roboam acest cuvânt şi a răspuns el poporului în felul cum l-au sfătuit cei ce crescuseră şi copilăriseră împreună cu el. Şi a zis tot poporul, fiecare cu vecinul său până într-un om, şi au strigat toţi cu glas mare şi au zis: "Nici o parte n-avem noi cu David, nici o moştenire cu fiul lui Iesei! Fiecare la corturile sale, Israele! Căci omul acesta n-a fost nici căpetenie şi nici conducător peste regat". Şi s-a împrăştiat tot poporul de la Sichem şi s-a dus fiecare la cortul lui. Iar Roboam, scăpând cu fuga, s-a suit în una din căruţele lui şi a venit la Ierusalim. Şi l-au urmat numai seminţia lui Iuda şi seminţia lui Veniamin. Iar când a fost începutul anului, Roboam a adunat pe toţi bărbaţii lui Iuda şi ai lui Veniamin şi a plecat ca să se bată cu Ieroboam la Sichem. Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: "Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, şi la toată casa lui Iuda şi a lui Veniamin şi la celălalt popor, zicând: Aşa zice Domnul, să nu mergeţi, nici să începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel, ci să vă întoarceţi fiecare la corturile voastre, că de la Mine a fost aceasta!" Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au oprit de a mai începe războiul, după cuvântul Domnului.
Cap. 14
21. Iar în Iuda domnea Roboam, fiul lui Solomon. Roboam, când s-a făcut rege, era ca de patruzeci şi unu de ani; şi a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, în cetatea pe care a ales-o Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să petreacă numele Lui acolo. Pe mama lui o chema Naama Amonita.
Cap. 16
10. Când a băut acesta de s-a îmbătat la Tirţa, în casa lui Arţa, mai marele curţii din Tirţa, atunci a intrat Zimri, l-a lovit şi l-a omorât, în anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, regele Iudei, şi s-a făcut rege în locul lui.
15. Zimri s-a făcut rege în anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, regele Iudei, şi a domnit şapte zile în Tiria, când poporul se găsea în tabere la Ghibeton, cetatea Filistenilor.
Cap. 18
43. Şi a zis ucenicului său: "Du-te şi te uită spre mare!" Şi s-a dus el şi s-a uitat şi a zis: "Nu văd nimic!" El i-a zis: "Du-te şi fă aceasta de şapte ori".
44. Iar a şaptea oară a zis: "Iată se ridică din mare un nor cât o palmă". Iar Ilie a zis: "Du-te şi spune lui Ahab: Înhamă şi fugi, ca să nu te apuce ploaia!"
Cap. 19
18. Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!"
Cap. 20
15. Atunci a numărat Ahab slugile căpeteniilor de peste ţinuturi, şi s-au găsit două sute treizeci şi două; după ei a numărat şi tot poporul şi toţi fiii lui Israel au fost şapte mii.
29. Şi au stat taberele una în faţa celeilalte şapte zile; iar în ziua a şaptea s-a început bătălia şi fiii lui Israel au doborât într-o singură zi o sută de mii de pedestraşi sirieni.
30. Ceilalţi au fugit la Afec, în cetate; acolo a căzut zidul peste douăzeci şi şapte de mii de oameni, din cei rămaşi. Iar Benhadad a fugit în cetate şi a intrat la curtea domnească într-o cămară dosnică.
Cap. 22
51. Ohozia, fiul lui Ahab, s-a făcut rege peste Israel în Samaria în anul al şaptesprezecelea al lui Iosafat, regele Iudei; Şi a domnit peste Israel în Samaria doi ani.
DESPRE