BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Osea
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14

Capitolul 4
1. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, copii ai lui Israel, că Domnul stă la judecată cu locuitorii pământului,
2. Că nu mai este credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţară.
3. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge.
4. Pentru aceasta ţara e în mare jale, iar cei ce o locuiesc sunt fără vlagă.
5. Tu te poticneşti ziua, iar noaptea se poticneşte cu tine şi profetul şi voi face să piară poporul tău.
6. Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita pe fiii tăi.
7. Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea; cinstea lor au schimbat-o în ruşine.
8. Ei se hrănesc din fărădelegile poporului Meu, şi năzuinţa lor este numai către păcat.
9. Dar şi poporului i se va întâmpla ca şi preotului; voi pedepsi purtarea lui, iar faptele lui le voi întoarce împotriva lui;
10. Vor mânca, dar nu se vor sătura. Când se vor desfrâna, nu se vor înmulţi, că au părăsit pe Domnul.
11. Desfrânarea, vinul şi mustul dau curaj inimii.
12. Poporul Meu întreabă o bucată de lemn şi toiagul lui îi vesteşte viitorul, că un duh de desfrânare i-a făcut să rătăcească şi au săvârşit destrăbălări, depărtându-se de Dumnezeul lor;
13. Ei aduc jertfe pe vârfurile munţilor şi tămâieri pe înălţimea colinelor, sub stejari, plopi şi terebinţi, căci umbra este bună. Iar dacă fiicele voastre se desfrânează şi nurorile voastre sunt prea desfrânate,
14. Nu voi pedepsi pe fetele voastre fiindcă au fost ticăloase şi nici pe nurorile voastre că s-au desfrânat, că ele înseşi merg laolaltă cu desfrânatele şi aduc jertfă la un loc cu ticăloasele, astfel că poporul Meu merge la pieirea lui.
15. Dacă te desfrânezi, o, Israele, Iuda să nu mai păcătuiască. Nu mai veniţi la Ghilgal şi nu vă mai suiţi în Bet-Aven şi nu vă juraţi: "Viu este Domnul!"
16. Că asemenea junincei îndărătnice, aşa şi Israel s-a îndărătnicit. Şi să-i mai pască pe ei Domnul ca pe un miel în păşuni întinse?
17. Efraim este alipit de idoli; lasă-l!...
18. După ce isprăvesc de băut, se dedau desfrâului; iar mai-marii lor năzuiesc numai către fapte de ruşine.
19. Vântui îi va strânge în aripile sale şi ruşinea îi va cuprinde din pricina jertfelor lor.