1. |
După aceasta a murit Nahaş, regele Amoniţilor, şi în locul lui s-a făcut rege fiul său. |
2. |
Atunci David a zis: "Am să arăt milă lui Hanun, fiul lui Nahaş, pentru binefacerea ce mi-a arătat tatăl său". Şi a trimis David soli să-l mângâie pentru pierderea tatălui său. Au mers deci solii lui David în ţara Amoniţilor, ca să-l mângâie pe Hanun. |
3. |
Însă căpeteniile Amoniţilor au zis către Hanun: "Socoteşti tu, oare, că David din dragoste pentru tatăl tău a trimis la tine mângâietori? Nu cumva au venit slugile lui la tine, ca să iscodească şi să vadă ţara şi apoi să o pustiiască " |
4. |
Atunci a prins Hanun pe trimişii lui David şi i-a ras şi le-a tăiat hainele pe jumătate, până la coapsă, şi aşa le-a dat drumul şi ei au plecat. |
5. |
Spunându-se lui David de păţania oamenilor acelora, a trimis el în întâmpinarea lor, că erau tare batjocoriţi, şi li s-a zis: "Rămâneţi în Ierihon până vă vor creşte bărbile şi atunci vă veţi întoarce acasă". |
6. |
După ce Amoniţii au văzut că au ajuns urâţi lui David, au trimis Hanun şi Amoniţii o mie de talanţi de argint, ca să ia în solda lor nişte care de război şi călăreţi din Siria Mesopotamiei, Siria Maacăi şi din Ţoba. |
7. |
Şi au luat în solda lor treizeci şi două de mii de care şi pe regele Maacăi cu poporul lui, care au venit şi au tăbărât înaintea Medebei. Iar Amoniţii s-au adunat din cetăţile lor şi au ieşit la război. |
8. |
Când David a auzit de acestea, a trimis pe Ioab cu toată oştirea de viteji. |
9. |
Atunci au înaintat Amoniţii şi s-au aşezat în linie de bătaie la porţile cetăţii, iar regii care veniseră erau la o parte în câmp. |
10. |
Ioab, văzând că are a lupta pe două laturi, una în faţă şi alta în spate, a ales oşteni din toţi cei mai de seamă din Israel şi i-a rânduit contra Sirienilor. |
11. |
Iar cealaltă parte de popor a încredinţat-o lui Abişai, fratele său, ca să se îndrepte contra Amoniţilor. |
12. |
Apoi a zis: "Dacă Sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor, iar dacă Amoniţii vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor. |
13. |
Fii curajos şi să stăm cu tărie pentru apărarea poporului nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va binevoi". |
14. |
şi a intrat Ioab Şi oamenii ce erau cu el în luptă cu Sirienii, dar aceştia au fugit de el. |
15. |
Amoniţii însă, văzând că Sirienii fug, au fugit şi ei de Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au dus în cetate. Atunci Ioab a venit la Ierusalim. |
16. |
Sirienii, văzând că sunt bătuţi de Israeliţi, au trimis soli şi au scos pe Sirienii care erau dincolo de râu, iar Şofac, căpetenia lui Hadadezer, îi conducea. |
17. |
Când s-a spus aceasta lui David, el a adunat pe toţi Israeliţii, a trecut Iordanul şi, venind asupra acelora, s-a aşezat în linie de bătaie în faţa lor. Şi a intrat David în luptă cu Sirienii şi aceştia s-au luptat cu el. |
18. |
Dar curând Sirienii au fugit de Israeliţi, iar David, a nimicit Sirienilor şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi, şi pe Şofac, comandantul oştirii, I-a ucis. |
19. |
Când au văzut slugile lui Hadadezer că sunt biruiţi de Israeliţi, au încheiat pace cu David şi s-au supus. Şi n-au mai voit Sirienii să mai ajute pe Amoniţi. |