|
1. |
Aşa striga Iudita către Dumnezeul lui Israel. La sfârşitul rugăciunii, |
|
2. |
S-a ridicat de unde căzuse cu faţa la pământ şi a chemat pe roaba ei şi s-a dus în casa unde ea petrecea zilele de odihnă şi zilele de sărbătoare, |
|
3. |
Şi, scoţând sacul, s-a dezbrăcat de veşmintele ei de văduvie, s-a îmbăiat şi s-a uns cu miresme, şi-a pieptănat părul, şi-a pus turban în cap şi s-a îmbrăcat cu hainele ei de veselie, cu care se împodobea când trăia bărbatul ei, Manase. |
|
4. |
Apoi s-a încălţat cu sandale, şi-a pus colierele, brăţările, inelele, cerceii şi toate podoabele ei. Şi s-a înfrumuseţat atât cât să poată cuceri privirile tuturor bărbaţilor care ar vedea-o. |
|
5. |
Şi a dat roabei sale un burduf cu vin şi un urcior cu untdelemn, şi a umplut o desagă cu pâine de orz şi cu turte de smochine şi pâine de grâu curat, şi toate le-a făcut o legătură şi le-a pus în spatele roabei. |
|
6. |
Şi ele s-au îndreptat spre poarta cetăţii Betulia şi au găsit, stând lângă poartă, pe Oziaş şi pe bătrânii cetăţii, pe Habriş şi pe Harmiş. |
|
7. |
Când ei au văzut pe Iudita, căci faţa ei era schimbată şi veşmintele ei de asemenea, au rămas uimiţi de frumuseţea ei şi i-au zis: |
|
8. |
"Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, să-ţi dea ţie har ca să-ţi ajungi ţelul tău, spre mândria fiilor lui Israel şi spre înălţarea Ierusalimului!" Şi ei s-au rugat lui Dumnezeu. |
|
9. |
Atunci ea a zis: "Daţi poruncă să mi se deschidă poarta cetăţii, ca să săvârşesc ceea ce am grăit cu voi!" Şi ei au poruncit paznicilor să-i deschidă după cuvântul ei. |
|
10. |
Şi ei au făcut întocmai. Şi Iudita împreună cu roaba ei au ieşit. Şi locuitorii cetăţii s-au uitat după ea până a coborât muntele devale şi a străbătut valea şi până au pierdut-o în zare. |
|
11. |
Şi ea a străbătut valea drept înainte până când s-a întâlnit cu o gardă a Asirienilor. |
|
12. |
Şi ei au oprit-o şi au întrebat-o: "Cine eşti, de unde vii şi încotro te duci?" Şi ea a răspuns: "Sunt fiică de Evrei, şi fug de la ei, căci ei vă vor fi daţi ca hrană, |
|
13. |
Şi mă duc la Olofern, căpetenia oştirii voastre, ca să-i destăinuiesc adevărul şi să-i arăt un drum pe unde să apuce ca să ia în stăpânire muntele întreg, fără ca să piară nici unul din oamenii lui!" |
|
14. |
Când au auzit bărbaţii cuvintele ei şi s-au uitat în ochii ei - fiindcă ea era în ochii lor negrăit de frumoasă i-au zis: |
|
15. |
"Ţi-ai scăpat viaţa; grăbeşte-te şi te coboară la stăpânul nostru şi îndreaptă-te spre cortul lui; iată dintre ai noştri te vor însoţi şi te vor preda în mâinile lui! |
|
16. |
Şi când te vei înfăţişa înaintea lui, inima ta să nu se teamă, ci arată-i precum ai spus, şi el se va purta bine cu tine!" |
|
17. |
Apoi ei au ales o sută de inşi care s-o însoţească pe ea şi pe roaba ei şi să le conducă la cortul lui Olofern. |
|
18. |
Şi s-a iscat un freamăt în tabără, căci vestea despre sosirea ei pătrunsese în corturi. şi au venit şi au înconjurat-o, fiindcă ea stătea afară în faţa cortului lui Olofern, până să-i dea de ştire despre ea. |
|
19. |
Şi ei se minunau de frumuseţea ei uimitoare, şi pentru ea ei se minunau de fiii lui Israel şi ziceau unii către alţii: "Cine poate să dispreţuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei? Nu este cu cale să scape nici unul din ei, fiindcă dacă ar scăpa, ar putea să amăgească o lume întreagă!" |
|
20. |
Şi cei ce făceau de strajă la Olofern precum şi căpitanii lui au ieşit afară şi au adus-o în cort. |
|
21. |
Şi Olofern se odihnea pe patul său, aşezat sub o perdea de porfiră, ţesută cu fire de aur, cu smaralde şi cu pietre scumpe. |
|
22. |
Şi când el a fost înştiinţat despre ea, el a ieşit în tinda cortului, iar înaintea lui robii mergeau cu sfeşnice de argint. |
|
23. |
Şi când el şi căpitanii lui au dat cu ochii de Iudita, s-au minunat de frumuseţea chipului ei. Şi ea, căzând cu faţa la pământ, i s-a închinat, iar robii săi au ridicat-o. |