|
1. |
Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. |
|
2. |
Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. |
|
3. |
După ce s-au împlinit patruzeci de zile, că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare, l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile. |
|
4. |
Iar dacă au trecut zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: "De am aflat bunăvoinţă în ochii voştri, ziceţi lui Faraon aşa: |
|
5. |
Tatăl meu m-a jurat şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe tatăl meu şi să mă întorc". şi i s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif, |
|
6. |
Iar Faraon a răspuns: "Du-te şi îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el!" |
|
7. |
Deci, s-a dus Iosif să îngroape pe tatăl său şi au mers împreună cu el toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii din ţara Egiptului |
|
8. |
Şi toată casa lui Iosif şi fraţii lui şi toată casa tatălui său şi neamul lui. Numai copiii lor şi oile şi vitele lor le-au lăsat în ţara Goşen. |
|
9. |
Au plecat de asemenea cu el căruţe şi călăreţi şi s-a făcut tabăra mare foarte. |
|
10. |
Şi ajungând ei la aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile. |
|
11. |
Văzând Canaaneii, locuitorii ţinutului aceluia, plângerea de la aria Atad, au zis: "Mare e plângerea aceasta la Egipteni". De aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan. |
|
12. |
Aşa au făcut fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el: |
|
13. |
L-au dus fiii lui în pământul Canaan şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu ţarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare. |
|
14. |
Apoi Iosif, după îngroparea tatălui său, s-a întors în Egipt, şi el, şi fraţii lui, şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea tatălui său. |
|
15. |
Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei: "Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut? |
|
16. |
Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună: "Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis: |
|
17. |
"Aşa să spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!" Şi a plâns Iosif când i s-au spus acestea. |
|
18. |
Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: "Iată, noi suntem robii tăi". |
|
19. |
Iar Iosif le-a zis: "Nu vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu? |
|
20. |
Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros. |
|
21. |
Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri". Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă. |
|
22. |
Apoi a locuit Iosif în Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani. |
|
23. |
Şi a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui Iosif. |
|
24. |
În cele din urmă a zis Iosif către fraţii săi: "Iată, am să mor. Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul părinţilor noştri S-a jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov". |
|
25. |
La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israel, zicând: "Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!" |
|
26. |
Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului. |