1. |
Apoi a căutai Domnul spre Sarra, cum îi spusese, şi i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise. |
2. |
Şi a zămislit Sarra şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu. |
3. |
Şi a pus Avraam fiului său, pe care i-l născuse Sarra, numele Isaac. |
4. |
Şi Avraam a tăiat împrejur pe Isaac, fiul său, în ziua a opta, cum îi poruncise Dumnezeu. |
5. |
Avraam însă era de o sută de ani, când i s-a născut Isaac, fiul său, |
6. |
Iar Sarra a zis: "Râs mi-a pricinuit mie Dumnezeu; că oricine va auzi aceasta, va râde!" |
7. |
Şi apoi a adăugat: "Cine ar fi putut spune lui Avraam că Sarra va hrăni prunci la sânul său? Şi totuşi i-am născut fiu la bătrâneţile sale!" |
8. |
Şi crescând copilul, a fost înţărcat. Iar Avraam a făcut ospăţ mare în ziua în care a fost înţărcat Isaac, fiul său. |
9. |
Văzând însă Sarra că fiul egiptencii Agar, pe care aceasta îl născuse lui Avraam, râde de Isaac, fiul ei, |
10. |
A zis către Avraam: "Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu, Isaac!" |
11. |
Şi s-au părut cuvintele acestea lui Avraam foarte grele pentru fiul său Ismael. |
12. |
Dumnezeu însă a zis către Avraam: "Să nu ţi se pară grele cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă; toate câte-ţi va zice Sarra, ascultă glasul ei; pentru că numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi. |
13. |
Dar şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare, pentru că şi el este din sămânţa ta". |
14. |
Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba. |
15. |
Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine. |
16. |
Şi ducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc, căci îşi zicea: "Nu voiesc să văd moartea copilului meu!" Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns. |
17. |
Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: "Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! |
18. |
Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!" |
19. |
Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă şi, mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. |
20. |
Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a făcut vânător. |
21. |
A locuit deci Ismael în pustiul Faran şi mama sa i-a luat femeie din ţara Egiptului. |
22. |
În vremea aceea, Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, au zis către Avraam: "Dumnezeu e cu tine în toate câte faci. |
23. |
Jură-mi, deci, aici pe Dumnezeu că nu-mi vei face strâmbătate nici mie, nici fiului meu, nici neamului meu; ci, cum ţi-am făcut eu bine ţie, aşa să-mi faci şi tu mie şi ţării în care eşti oaspete!" |
24. |
Răspuns-a Avraam: "Jur!" |
25. |
Dar a mustrat Avraam pe Abimelec pentru fântânile de apă, pe care i le răpiseră slugile lui Abimelec. |
26. |
Iar Abimelec i-a zis: "Nu ştiu cine ţi-a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai spus nimic, nici eu n-am auzit decât astăzi". |
27. |
Şi a luat Avraam oi şi vite şi a dat lui Abimelec şi au încheiat amândoi legământ. |
28. |
Apoi Avraam a pus de o parte şapte mieluşele. |
29. |
Iar Abimelec a zis către Avraam: "Ce sunt aceste şapte mieluşele, pe care le-ai osebit?" |
30. |
Răspuns-a Avraam: "Aceste şapte mieluşele să le iei de la mine, ca să-mi fie mărturie, că eu am săpat fântâna aceasta!" |
31. |
De aceea s-a şi numit locul acela Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi. |
32. |
Şi după ce au făcut ei legământ la Beer-Şeba, s-a sculat Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, şi s-au întors în ţara Filistenilor. |
33. |
Iar Avraam a sădit o dumbravă la Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veşnic. |
34. |
Şi a mai trăit Avraam în ţara Filistenilor zile multe, ca străin. |