BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea a doua a macabeilor
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15

Capitolul 13
1. În anul o sută patruzeci şi nouă au aflat cei care erau cu Iuda că vine Antioh Eupator cu mulţime asupra Iudeii.
2. Şi împreună cu el venea şi Lisias epitropul, care era mai mare peste treburile tării, fiecare având oştire elinească: pedestraşi o sută şi zece mii, călăreţi cinci mii trei sute, elefanţi douăzeci şi doi şi trei sute de care de război purtătoare de seceri.
3. Şi s-a întovărăşit cu ei şi Menelau şi cu multă înşelăciune îndemna pe Antioh, nu la izbăvirea patriei gândind, ci nădăjduind că-l va pune căpetenie.
4. Ci împăratul împăraţilor a întărâtat mânia lui Antioh asupra celui păcătos, şi arătând Lisias că acesta este pricina tuturor răutăţilor, a poruncit, precum este obiceiul într-acel loc, să-l piardă, ducându-l în Bereea.
5. Şi era în locul acela un turn de cincizeci de coti înalt plin cu cenuşă, şi acesta avea o unealtă cu meşteşug făcută de se pleca în toate părţile şi aluneca în cenuşă.
6. Aici se aruncau toţi cei care erau furi de cele sfinte sau vinovaţi cu alte răutăţi mari.
7. Cu această moarte s-a întâmplat a muri nelegiuitul Menelau, neînvrednicindu-se nici de înmormântare.
8. Pe bună dreptate, fiindcă multe păcate făcuse asupra jertfelnicului, ale cărui foc şi cenuşă erau curate şi tocmai în cenuşă şi-a găsit moartea.
9. Iar regele venea cu gânduri barbare, ca să facă Iudeilor mai mari rele decât s-au făcut în zilele tatălui său.
10. Şi aflând Iuda acestea, a poruncit poporului să se roage Domnului, ziua şi noaptea ca, precum alteori, aşa şi acum să ajute
11. Celor care erau să fie lipsiţi de lege, de patrie şi de sfântul locaş, iar pe poporul, care nu de multă vreme îşi venise în fire, să nu-l lase să fie supus neamurilor celor hulitoare.
12. Şi toţi împreună făcând aceasta şi rugând pe milostivul Dumnezeu cu plângere şi cu ajunări şi cu cădere la pământ trei zile neîncetat, i-a mângâiat Iuda şi le-a poruncit să se gătească.
13. Iar Iuda împreună cu cei mai bătrâni s-a sfătuit ca, mai înainte de a intra oştirea regelui în Iudeea şi de a birui Ierusalimul, să le iasă înainte şi cu ajutorul Domnului să hotărască lucrul.
14. Deci, încredinţându-se purtării de grijă a Celui care a făcut lumea şi îndemnând pe cei care erau cu el ca bărbăteşte să se nevoiască până la moarte pentru legi, pentru templul Domnului, pentru cetate, pentru patrie şi pentru datină, şi-a pus tabăra împrejurul Modeinului.
15. Şi dând la ai săi cuvântul de taină: "Domnul este izbânda noastră", cu voinici preabuni aleşi a lovit noaptea tabăra regească şi a omorât ca la vreo patru mii de bărbaţi şi pe cel care era mai mare peste elefanţi cu toţi ai săi.
16. Mai pe urmă, după ce a umplut tabăra de frică şi de tulburare, s-a întors cu bine.
17. Aceasta s-a făcut când se lumina de ziuă, ajutându-i ocrotirea Domnului.
18. Iar regele, îndată ce a văzut îndrăznirea Iudeilor, cu meşteşug a ispitit locurile.
19. Şi înaintând împotriva Betţurului care era pază tare a Iudeilor, a fost bătut, respins Şi păgubit în ostaşi.
20. Iar Iuda trimitea celor dinăuntru cele trebuitoare.
21. Şi un oarecare Rodocos din tabăra Iudeilor a spus vrăjmaşilor tainele. Şi, cercetându-se, a fost prins şi închis.
22. Iar regele a doua oară a stat de vorbă cu cei care erau în Betţur şi dându-le sfat de pace, s-a dus şi s-a ciocnit cu cei care erau cu Iuda şi a fost biruit.
23. Deci aflând că s-ar fi sculat asupră-i la Antiohia Filip, pe care îl lăsase mai-mare peste treburi, s-a tulburat şi, rugându-se de Iudei, li s-a supus şi a jurat pe toate cele drepte şi, împăcându-se, a adus jertfă şi a cinstit templul Domnului şi locul l-a miluit.
24. Şi pe Iuda Macabeul l-a primit bine şi l-a făcut cârmuitor de la Ptolemaida până la ţinutul Gherar.
25. Apoi, regele a venit de acolo la Ptolemaida, iar locuitorii din Ptolemaida erau nemulţumiţi de această înţelegere şi voiau să calce legătura făcută cu Iudeii.
26. Atunci a intrat în divan Lisias şi a spus tot lucrul şi i-a aşezat şi i-a potolit şi i-a făcut cu voie bună. După aceea s-a întors la Antiohia; aşa a fost înaintarea şi întoarcerea regelui.