|
1. |
Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii, care sunt în împrăştiere, salutare. |
|
2. |
Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, |
|
3. |
Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; |
|
4. |
Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic. |
|
5. |
Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da. |
|
6. |
Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. |
|
7. |
Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. |
|
8. |
Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. |
|
9. |
Iar fratele cel smerit să se laude întru înălţimea sa, |
|
10. |
Şi cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii. |
|
11. |
Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale. |
|
12. |
Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. |
|
13. |
Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. |
|
14. |
Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. |
|
15. |
Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. |
|
16. |
Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi: |
|
17. |
Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. |
|
18. |
După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui. |
|
19. |
Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie. |
|
20. |
Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. |
|
21. |
Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. |
|
22. |
Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. |
|
23. |
Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; |
|
24. |
S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era. |
|
25. |
Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. |
|
26. |
Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică. |
|
27. |
Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. |