1. |
"Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi. Iată, vine!", zice Domnul Savaot. |
2. |
"Şi cine va putea îndura ziua venirii Lui şi cine se va putea ţine bine, când El Se va arăta? Căci El este ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului. |
3. |
Şi El Se va aşeza să lămurească şi să cureţe argintul; El va curăţa pe fiii lui Levi şi îi va lămuri ca pe aur şi argint, şi vor aduce Domnului jertfă întru dreptate. |
4. |
Şi va plăcea Domnului jertfa lui Iuda şi a Ierusalimului, ca înainte vreme şi ca în anii cei de altădată. |
5. |
Şi Mă voi apropia de voi ca să vă judec şi voi fi martor grabnic împotriva vrăjitorilor, a desfrânaţilor şi a celor care jură strâmb, împotriva celor care asupresc pe simbriaş, pe văduvă şi pe orfan, apasă pe cel străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul Savaot. |
6. |
"Că Eu sunt Domnul şi nu M-am schimbat şi voi n-aţi încetat să fiţi fiii lui Iacov. |
7. |
Din zilele părinţilor voştri v-aţi depărtat de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu către voi", zice Domnul Savaot. "Dar voi răspundeţi: "Cum să ne întoarcem?" |
8. |
Se cuvine oare, ca omul să înşele pe Dumnezeu? Căci voi M-aţi înşelat! Dar voi ziceţi: "Cum Te-am înşelat?" - Cu zeciuiala şi cu pârga! |
9. |
Blestemul vă atinge, pentru că voi Mă înşelaţi, voi, neamul întreg! |
10. |
Aduceţi toate zeciuielile la vistierie şi să fie merinde în casa Mea şi puneţi-Mă şi pe Mine la încercare", zice Domnul Savaot, "şi veţi vedea că vai deschide, la dorinţa voastră, stăvilarele cerului şi voi vărsa din belşug binecuvântarea, spre binele vostru. |
11. |
Şi voi certa, spre binele vostru, lăcusta, ca să nu strice rodul ţarinilor voastre. Şi via voastră de la câmp nu va rămâne fără rod", zice Domnul Savaot. |
12. |
"Şi toate neamurile vă vor ferici pe voi, căci veţi fi o ţară dorită", zice Domnul Savaot. |
13. |
"Aspre sunt pentru Mine graiurile voastre", zice Domnul. "Şi voi grăiţi: "Ce am spus împotriva Ta?" |
14. |
Şi mai ziceţi: "Este trudă zadarnică să slujim pe Dumnezeu şi ce câştig vom avea din paza poruncilor Sale şi că umblăm trişti înaintea Domnului Savaot? |
15. |
Dar iată că acum noi fericim pe cei mândri. Şi propăşesc cei ce săvârşesc fărădelegi, ba chiar şi pun la încercare pe Domnul, şi ei scapă!" |
16. |
Iată ce zic unii către alţii, cei ce se tem de Domnul. Şi Domnul a luat aminte şi a ascultat; o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui spre binele celor care se tem de El şi caută scăpare în numele Lui. |
17. |
"Şi vor fi aceştia pentru Mine", zice Domnul Savaot, "în ziua în care ţoi face judecată, ca o avere a Mea şi voi avea îndurare de ei, precum are un om faţă de fiul său care îi slujeşte. |
18. |
Atunci vă veţi schimba părerea şi veţi vedea deosebirea între cel drept şi cel păcătos, între cel care slujeşte pe Dumnezeu şi cel care nu-L slujeşte. |
19. |
Căci iată vine ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua care vine îi va arde", zice Domnul Savaot. "Şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramuri. |
20. |
Şi va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat. |
21. |
Şi veţi călca în picioare pe cei răi, care vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua când Eu voi face judecată", zice Domnul Savaot. |
22. |
"Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, slujitorul Meu, căruia i-am dat în muntele Horeb porunci şi rânduieli pentru tot Israelul: |
23. |
Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; |
24. |
El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem!" |