BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Rezultate cautare

Ati cautat: semn in Solomon

S-au găsit 10 versete.

Cartea înțelepciunii lui Solomon
Cap. 2
9. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
Cap. 5
11. Sau ca pasărea ce zboară în aer şi a cărei călătorie nu lasă nici un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel uşor şi despicându-l cu avântul pornirii, îşi taie cale prin mişcarea penelor, iar după aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut.
12. Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se împreună la loc şi nu poţi să mai ştii care i-a fost urma.
13. Tot aşa şi noi ne-am născut şi am isprăvit cu viaţa şi nu putem să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am risipit.
Cap. 10
16. Ea a pătruns în sufletul robului lui Dumnezeu şi cu semne şi cu minuni ea a ţinut piept unor regi temuţi.
Cap. 12
26. Iar cei care nu s-au pătruns de această certare neînsemnată vor simţi o pedeapsă vrednică de Dumnezeu.
Cap. 16
6. Ei au fost tulburaţi puţină vreme, ca să se îndrepteze şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi aducă aminte de poruncile legii Tale;
7. Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
Cap. 18
25. Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat şi s-a temut, căci singură ispita mâniei Tale era destulă.
Cap. 19
13. Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoşi - şi nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere - şi au pătimit cu dreptate pentru răutăţile lor.