Cap. 1
2. Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către
Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!
11. Cercetând în care şi în ce fel de vreme le arăta
Duhul lui Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre patimile lui Hristos şi despre măririle cele de după ele,
12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru
Duhul Sfânt trimis din cer, v-au propovăduit Evanghelia, spre care şi îngerii doresc să privească.
Cap. 2
2. Ca nişte prunci de curând născuţi, să doriţi laptele cel
duhovnicesc şi neprefăcut, ca prin el să creşteţi spre mântuire,
5. Şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă
duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe
duhovniceşti, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos;
Cap. 3
4. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a
duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
18. Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu
duhul,
19. Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi
duhurilor ţinute în închisoare,
Cap. 4
6. Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu
duhul.
14. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci
Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.