BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru
1
2
3
4
5

Capitolul 5
1. Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere:
2. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste;
3. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.
4. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi.
5. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.
6. Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit.
7. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.
8. Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită,
9. Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.
10. Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi.
11. A Lui fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin!
12. V-am scris aceste puţine lucruri, prin Silvan, pe care îl socotesc frate credincios, ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi.
13. Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează.
14. Îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu sărutarea dragostei. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus. Amin.