|
1. |
Și după două zile erau Paștile și Azimile. Și arhiereii și cărturarii
căutau cum să-l prindă cu vicleșug, ca să-L omoare.
|
|
2. |
Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.
|
|
3. |
Și fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la
masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare
preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
|
|
4. |
Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această
risipă de mir?
|
|
5. |
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, și
să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei.
|
|
6. |
Dar Iisus a zis: Lăsați-o. De ce îi faceți supărare? Lucru bun a
făcut ea cu Mine.
|
|
7. |
Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și, oricând voiți, puteți
să le faceți bine, dar pe mine nu Mă aveți totdeauna.
|
|
8. |
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu,
spre înmormântare.
|
|
9. |
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată
lumea, se va spune și ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.
|
|
10. |
Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei
ca să li-L dea pe Iisus.
|
|
11. |
Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. Și el
căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit.
|
|
12. |
Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paștile, ucenicii
Lui L-au întrebat: Unde voiești să gătim, ca să mănânci Paștile?
|
|
13. |
Și a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate
și vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeți după el.
|
|
14. |
Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice:
Unde este odaia în care să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei?
|
|
15. |
Iar el vă va arăta un foișor mare așternut gata. Acolo să pregătiți
pentru noi.
|
|
16. |
Și au ieșit ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum
le-a spus și au pregătit Paștile.
|
|
17. |
Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece.
|
|
18. |
Pe când ședeau la masă și mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc
vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.
|
|
19. |
Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu
cumva sunt eu?
|
|
20. |
Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine
în blid.
|
|
21. |
Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul
acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu
s-ar fi născut.
|
|
22. |
Și, mâncând ei, a luat Iisus pâine și binecuvântând, a frânt și
le-a dat lor și a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.
|
|
23. |
Și luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți.
|
|
24. |
Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care
pentru mulți se varsă.
|
|
25. |
Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței
până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu.
|
|
26. |
Și după ce au cântat cântări de laudă, au ieșit la Muntele Măslinilor.
|
|
27. |
Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: "Bate-voi
păstorul și se vor risipi oile".
|
|
28. |
Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.
|
|
29. |
Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși
eu nu.
|
|
30. |
Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție: Că tu astăzi, în noaptea
aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei
lepăda de Mine.
|
|
31. |
El însă spunea mai stăruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te
voi tăgădui. Și tot așa ziceau toți.
|
|
32. |
Și au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, și acolo a
zis către ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga.
|
|
33. |
Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a început a
Se tulbura și a Se mâhni.
|
|
34. |
Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi
aici şi privegheaţi.
|
|
35. |
Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga,
ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul (acesta).
|
|
36. |
Și zicea: Avva Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul
acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiești Tu.
|
|
37. |
Și a venit și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi?
N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas?
|
|
38. |
Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul
este osârduitor, dar trupul neputincios.
|
|
39. |
Și iarăși mergând, s-a rugat, același cuvânt zicând.
|
|
40. |
Și iarăși venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiați
și nu știau ce să-I răspundă.
|
|
41. |
Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți!
E gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor.
|
|
42. |
Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.
|
|
43. |
Și îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din
cei doisprezece, și cu el mulțime cu săbii și cu ciomege, de la arhierei,
de la cărturari și de la bătrâni.
|
|
44. |
Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela
este. Prindeți-L și duceți-L cu pază.
|
|
45. |
Și venind îndată și apropiindu-se de El, a zis Lui: Învățătorule!
Și L-a sărutat.
|
|
46. |
Iar ei au pus mâna pe El și L-au prins.
|
|
47. |
Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoțând sabia, a lovit pe
sluga arhiereului și i-a tăiat urechea.
|
|
48. |
Și răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii
și cu toiege, ca să Mă prindeți.
|
|
49. |
În fiecare zi eram la voi în templu, învățând, și nu M-ați prins.
Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.
|
|
50. |
Și, lăsându-L, au fugit toți.
|
|
51. |
Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânzătură, pe trupul
gol, și au pus mâna pe el.
|
|
52. |
El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.
|
|
53. |
Și au dus pe Iisus la arhiereu și s-au adunat acolo toți arhiereii
și bătrânii și cărturarii.
|
|
54. |
Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în
curtea arhiereului și ședea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc.
|
|
55. |
Arhiereii și tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie
ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.
|
|
56. |
Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu
se potriveau.
|
|
57. |
Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui,
zicând:
|
|
58. |
Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, și
în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi.
|
|
59. |
Dar nici așa mărturia lor nu era la fel.
|
|
60. |
Și, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus,
zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceștia?
|
|
61. |
Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L-a întrebat arhiereul
și I-a zis: Ești tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?
|
|
62. |
Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a
dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului.
|
|
63. |
Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: Ce trebuință mai avem
de martori?
|
|
64. |
Ați auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El
este vinovat de moarte.
|
|
65. |
Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată
cu pumnii și să-I zică: Proorocește! Și slugile Îl băteau cu palmele.
|
|
66. |
Și Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului,
|
|
67. |
Și văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el și a zis:
Și tu erai cu Iisus Nazarineanul.
|
|
68. |
El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici.
Și a ieșit afară înaintea curții; și a cântat cocoșul.
|
|
69. |
Iar slujnica, văzându-l, a început iarăși să spună celor de față
că acesta este dintre ei.
|
|
70. |
Iar el a tăgăduit iarăși. Și după puțin timp, cei de față ziceau
iarăși lui Petru: Cu adevărat ești dintre ei, căci ești și galileian și
vorbirea ta se aseamănă.
|
|
71. |
Iar el a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe omul
acesta despre care ziceți.
|
|
72. |
Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Și Petru și-a adus aminte
de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoșul
, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și a început să plângă.
|