1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 5

1.	Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor.
2.	Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,
3.	Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri,
4.	Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească;
5.	Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.
6.	Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui.
7.	Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti.
8.	Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.
9.	Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.
10.	Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.
11.	Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.
12.	Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.
13.	Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare.
14.	Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.
15.	Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat.
16.	Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci.
17.	Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.
18.	Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.
19.	Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.
20.	Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.
21.	Şi trecând Iisus cu corabia iarăşi de partea cealaltă, s-a adunat la El mulţime multă şi era lângă mare.
22.	Şi a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, şi văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,
23.	Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.
24.	Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea.
25.	Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge.
26.	Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.
27.	Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui.
28.	Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!
29.	Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală.
30.	Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine?
31.	Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine?
32.	Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta.
33.	Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul;
34.	Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!
35.	Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul?
36.	Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.
37.	Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov.
38.	Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult.
39.	Şi intrând, le-a zis: De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.
40.	Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila.
41.	Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te!
42.	Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.
43.	Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.