|
1. |
Și le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și
piardă nădejdea,
|
|
2. |
Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea
și de om nu se rușina.
|
|
3. |
Și era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi
dreptate față de potrivnicul meu.
|
|
4. |
Și un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deși de
Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez,
|
|
5. |
Totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate,
ca să nu vină mereu să mă supere.
|
|
6. |
Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept?
|
|
7. |
Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă
către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung?
|
|
8. |
Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când
va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?
|
|
9. |
Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț
pe ceilalți, a zis pilda aceasta:
|
|
10. |
Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și
celălalt vameș.
|
|
11. |
Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc
că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și
acest vameș.
|
|
12. |
Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte
câștig.
|
|
13. |
Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către
cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
|
|
14. |
Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât
acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește
pe sine se va înălța.
|
|
15. |
Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii,
văzând, îi certau.
|
|
16. |
Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copii să vină la Mine
și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.
|
|
17. |
Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu
ca un prunc nu va intra în ea.
|
|
18. |
Și L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învățător, ce să fac
ca să moștenesc viața de veci?
|
|
19. |
Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun,
decât unul Dumnezeu.
|
|
20. |
Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi,
să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
|
|
21. |
Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.
|
|
22. |
Auzind Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai
și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează
Mie.
|
|
23. |
Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.
|
|
24. |
Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei
ce au averi în împărăția lui Dumnezeu!
|
|
25. |
Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să
intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu.
|
|
26. |
Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască?
|
|
27. |
Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință
la Dumnezeu.
|
|
28. |
Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat
Ție.
|
|
29. |
Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a
lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru împărăția
lui Dumnezeu,
|
|
30. |
Și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce
va să vină, viață veșnică.
|
|
31. |
Și luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim
la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul
Omului.
|
|
32. |
Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și
scuipat.
|
|
33. |
Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia.
|
|
34. |
Și ei n-au înțeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era
ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse.
|
|
35. |
Și când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum,
cerșind.
|
|
36. |
Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce e aceasta.
|
|
37. |
Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul.
|
|
38. |
Și el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de
mine!
|
|
39. |
Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult
mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!
|
|
40. |
Și oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se,
l-a întrebat:
|
|
41. |
Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!
|
|
42. |
Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit.
|
|
43. |
Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Și tot
poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.
|