|
1. |
Și a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui
Iisus acolo.
|
|
2. |
Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă.
|
|
3. |
Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au
vin.
|
|
4. |
A zis ei Iisus: Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie? Încă
n-a venit ceasul Meu.
|
|
5. |
Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune.
|
|
6. |
Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor,
care luau câte două sau trei vedre.
|
|
7. |
Zis-a lor Iisus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus.
|
|
8. |
Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei i-au dus.
|
|
9. |
Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde
este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire,
|
|
10. |
Și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc,
pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.
|
|
11. |
Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și
Și-a arătat slava Sa; și ucenicii Săi au crezut în El.
|
|
12. |
După aceasta S-a coborât în Capernaum, El și mama Sa și frații
și ucenicii Săi, și acolo n-a rămas decât puține zile.
|
|
13. |
Și erau aproape Paștile iudeilor, și Iisus S-a urcat la Ierusalim.
|
|
14. |
Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei
și pe schimbătorii de bani.
|
|
15. |
Și, făcându-Și un bici din ștreanguri, i-a scos pe toți afară din
templu, și oile și boii, și schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat
mesele.
|
|
16. |
Și celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luați acestea de aici. Nu
faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie.
|
|
17. |
Și și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: "Râvna casei Tale
mă mistuie".
|
|
18. |
Au răspuns deci iudeii și I-au zis: Ce semn ne arăți că faci acestea?
|
|
19. |
Iisus a răspuns și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei
zile îl voi ridica.
|
|
20. |
Și au zis deci iudeii: În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul
acesta! Și Tu îl vei ridica în trei zile?
|
|
21. |
Iar El vorbea despre templul trupului Său.
|
|
22. |
Deci, când S-a sculat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte
că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului pe care Îl spusese
Iisus.
|
|
23. |
Și când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paștilor, mulți au crezut
în numele Lui, văzând minunile pe care le făcea.
|
|
24. |
Iar Iisus însuși nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe
toți.
|
|
25. |
Și pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om,
căci El însuși cunoștea ce era în om.
|