1. |
În zilele acelea, când cârmuiau în Israel judecătorii, s-a întâmplat foamete pe pământ. Atunci un om din Betleemul lui Iuda s-a dus cu femeia sa şi cu cei doi feciori ai săi să locuiască în şesul Moabiţilor. |
2. |
Numele omului aceluia era Elimelec; pe femeia sa o chema Noemina, iar numele celor doi feciori ai lor erau Mahlon şi Chilion. Aceştia erau Efrateni din Betleemul lui Iuda şi, venind în şesul Moabiţilor, au rămas acolo. |
3. |
După un timp Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit ea a rămas cu cei doi feciori ai săi. |
4. |
Aceştia şi-au luat soţii dintre moabitence: numele uneia era Orfa, iar numele celeilalte era Rut. Aceştia au trăit acolo ca la zece ani. |
5. |
După aceea au murit amândoi feciorii ei, Mahlon şi Chilion şi a rămas femeia aceea şi fără bărbatul său şi fără cei doi feciori ai săi. |
6. |
Atunci s-a hotărât ea cu nurorile sale să se întoarcă din şesul Moabiţilor, căci auzise ea în şesul Moabiţilor că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său şi i-a dat pâine. |
7. |
Deci a plecat ea din locul acela în care trăia, împreună cu cele două nurori ale sale. Dar mergând ele pe cale, pentru a se întoarce în pământul lui Iuda, |
8. |
Noemina a zis către cele două nurori ale sale: "Întoarceţi-vă şi vă duceţi fiecare la casa mamei voastre; şi să facă Domnul milă cu voi, cum aţi făcut şi voi cu cei morţi şi cu mine! |
9. |
Domnul să vă ajute, ca să vă găsiţi adăpost fiecare în casa bărbatului său!" Apoi le-a sărutat; iar ele, începând a se tângui şi a plânge, |
10. |
Au zis: "Nu, ci ne vom întoarce împreună la poporul tău!" |
11. |
Noemina însă a zis: "Întoarceţi-vă, fiicele mele, de ce să mergeţi voi cu mine? Au doară mai am eu feciori în pântecele meu care să vă poată fi bărbaţi? |
12. |
Întoarceţi-vă, fiicele mele, întoarceri-vă, căci eu sunt prea bătrână ca să mă mai mărit. Şi chiar de v-aş spune că tot mai am nădejde şi chiar dacă la noapte aş avea bărbat şi apoi aş naşte fii, |
13. |
Aţi putea voi oare aştepta până vor creşte? Puteţi voi oare să întârziaţi să nu vă măritaţi? Nu, fiicele mele; mie îmi pare foarte rău de voi, căci mâna Domnului m-a apăsat". |
14. |
Atunci ele din nou şi-au ridicat glasul şi au început a plânge. Apoi Orfa şi-a luat rămas bun de la soacra sa şi s-a întors la poporul său, iar Rut a rămas cu ea. |
15. |
Şi a zis Noemina către Rut: "Iată cumnata ta s-a întors la poporul său şi la dumnezeii săi. Întoarce-te şi tu după cumnata ta!" |
16. |
Iar Rut a zis: "Nu mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; |
17. |
Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine!" |
18. |
Văzând Noemina că este aşa de hotărâtă să meargă cu ea, a încetat de a o mai îndemna să se întoarcă. |
19. |
Şi au plecat amândouă şi au venit la Betleem. Iar dacă au sosit aici, s-a zvonit de ele în toată cetatea şi se zicea: "Oare aceasta este Noemina?" |
20. |
Iar ea zicea: "Nu mă mai numiţi Noemina, ci numiţi-mă Mara, pentru că amărăciune mare mi-a trimis Atotţiitorul. |
21. |
Îndestulată am ieşit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile goale. La ce să mă mai numiţi Noemina, când Domnul m-a făcut să sufăr şi Atotţiitorul mi-a trimis necaz?" |
22. |
Aşa s-a întors Noemina cu nora sa Rut moabiteanca, venind din şesul Moabiţilor şi au intrat în Betleem pe la începutul secerişului orzului. |