BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea a treia a lui Ezdra
1
2
3
4
5
6
7
8
9

Capitolul 8
1. Şi după acestea, în vremea domniei lui Artaxerxe, regele Perşilor,
2. Ezdra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Şalum, fiul lui Sadoc, fiul lui Abitub, fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot, fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi, fiul lui Abiuşa, fiul lui Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, preotul cel dintâi, a mers la Ierusalim.
3. Acest Ezdra s-a suit din Babilon, fiind cărturar iscusit în legea lui Moise, dată de Dumnezeu lui Israel,
4. Şi i-a dat lui regele mărire, aflând har înaintea lui în toate cererile lui.
5. Şi s-au suit împreună cu el unii din fiii lui Israel, din preoţii, din leviţii şi cântăreţii templului Domnului, din portarii şi din cei închinaţi templului Domnului, la Ierusalim.
6. În anul al şaptelea al domniei lui Artaxerxe, în luna a cincea (acesta este anul al şaptelea al regelui), ieşind de la Babilon, la lună nouă, în luna întâi,
7. Au sosit la Ierusalim, după călătoria cea bună, dată lor de Domnul;
8. Pentru că Ezdra avea multă ştiinţă, ca să nu lase la o parte nimic din legea Domnului şi din porunci, învăţând pe tot Israelul toate îndreptările şi judecăţile.
9. Şi a venit porunca, scrisă de regele Artaxerxe, la Ezdra preotul şi cititorul legii Domnului, al cărui cuprins este cel de mai jos:
10. "Regele Artaxerxe, lui Ezdra preotul şi învăţătorul legii Domnului, salutare.
11. Chibzuind cu iubire de oameni, am poruncit ca cei ce vor vrea din neamul Iudeilor, dintre preoţi şi dintre leviţi, care sunt în regatul nostru, să meargă împreună cu tine la Ierusalim.
12. Deci să meargă cu tine câţi vor pofti, cum am hotărât eu şi cei şapte sfetnici cei mai apropiaţi ai mei,
13. Să cerceteze cele ce sunt în Iuda şi în Ierusalim,
14. Potrivit celor ce se află în legea Domnului,
15. Şi să aducă în Ierusalim Dumnezeului lui Israel daruri pe care le-am făgăduit şi eu şi sfetnicii mei cei mai apropiaţi şi tot aurul şi argintul care s-ar afla în ţara Babilonului,
16. Împreună cu cel dăruit de popor la templul Domnului Dumnezeului lor din Ierusalim. Să se adune argint şi aur pentru junci, berbeci, miei şi pentru ce urmează acestora,
17. Ca să aducă jertfe Domnului la jertfelnicul Domnului Dumnezeului lor din Ierusalim,
18. Şi toate câte vei chibzui împreună cu fraţii tăi să faci cu aurul şi cu argintul, fă-le după voia Dumnezeului tău.
19. Şi vasele cele sfinte ale Domnului, ce se dau ţie spre trebuinţa templului Dumnezeului tău, din Ierusalim, pune-le înaintea Dumnezeului tău în Ierusalim.
20. Şi celelalte câte îţi vor trebui pentru templul Dumnezeului tău, să le dai din vistieria regală.
21. Şi eu, regele Artaxerxe, am poruncit vistiernicilor Siriei şi ai Feniciei ca orice ar cere Ezdra preotul şi învăţătorul legii lui Dumnezeu celui de sus să i se dea cu toată luarea aminte,
22. Până la o sută de talanţi de argint, asemenea şi până la o sută de core de grâu, şi vin până la o sută de baţi, şi altele cât de multe.
23. Toate după legea lui Dumnezeu să se aducă cu grijă Dumnezeului celui Preaînalt, pentru ca mânia Lui să nu se abată peste regatul regelui şi peste fiii lui.
24. Şi vouă vi se porunceşte ca tuturor preoţilor şi leviţilor şi cântăreţilor templului Domnului şi portarilor şi celor închinaţi templului Domnului şi slujitorilor locaşului acestuia,
25. Nici o dare, nici o altă dajdie să nu li se ceară şi nimeni să nu aibă putere să pună ceva asupra acestora.
26. Şi tu, Ezdra, după înţelepciunea lui Dumnezeu care îţi este dată, pune judecători şi legiuitori, ca să judece în toată Siria şi Fenicia pe toţi cei ce ştiu legea Dumnezeului tău, iar pe cei ce nu ştiu, învaţă-i.
27. Şi toţi câţi vor călca legea Dumnezeului tău şi legea regelui, să fie pedepsiţi fără şovăire ori cu moarte, ori cu chinuri, ori cu amendă, ori cu închisoare".
28. Şi a zis Ezdra cărturarul: "Binecuvântat este singur Domnul Dumnezeul părinţilor mei, Cel care a dat acestea în inima regelui spre a cinsti templul Lui cel din Ierusalim.
29. Şi pe mine m-a cinstit înaintea regelui, sfetnicilor, tuturor prietenilor şi a dregătorilor lui.
30. Şi eu am prins curaj, cu ajutorul Domnului Dumnezeului meu, şi am adunat bărbaţi din Israel, ca să se suie cu mine.
31. Şi aceştia sunt căpeteniile familiilor şi ale seminţiilor care au pornit cu mine din Babilon sub domnia regelui Artaxerxe.
32. Din fiii lui Finees, Gherşom, din fiii lui Itamar, Gamaliel.
33. Din fiii lui David, Haţuş, fiul lui Şecania.
34. Din fiii lui Fares, Zaharia şi cu el s-au scris oameni o sută cincizeci.
35. Din fiii lui Pahat-Moab: Elioenai, fiul lui Zerahia şi cu el oameni două sute.
36. Din fiii lui Zatu, Şecania, fiul lui Iahaziel, şi împreună cu el oameni trei sute.
37. Din fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan, şi cu el împreună oameni două sute cincizeci.
38. Din fiii lui Elam, Ieşaia, fiul lui Atalia, şi împreună cu el bărbaţi şaptezeci.
39. Din fiii lui Şefatia, Zebadia, fiul lui Mihail, şi împreună cu el bărbaţi şaptezeci.
40. Din fiii lui Ioab, Obadia, fiul lui Iehiel şi cu el bărbaţi două sute doisprezece.
41. Din fiii lui Bani, Şelomit, fiul lui Iosifia, şi cu el bărbaţi o sută şaizeci.
42. Din fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai şi cu el bărbaţi douăzeci şi opt.
43. Din fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan, şi cu el bărbaţi o sută zece.
44. Din fiii lui Adonicam cei mai de pe urmă, pe numele lor: Elifelet, Ieiel şi Şemaia şi cu ei bărbaţi şaizeci.
45. Din fiii lui Bigvai, Utai, fiul lui Zabud şi cu el şaptezeci de bărbaţi.
46. Şi i-am adunat la râul ce se zice Tera şi am poposit trei zile acolo şi le-am dat rânduieli.
47. Şi din fiii preoţilor şi din leviţi, neaflând acolo, am trimis pe Eliezer, pe Ariel, pe Elnatan, pe Şemaia, pe Iarib, pe Natan, pe Elnatan, pe Zaharia şi pe Meşulam, căpetenii iscusite.
48. Şi le-am zis să meargă la Ido, conducătorul din Casifia, poruncindu-le să grăiască cu Ido şi cu fraţii lui şi cu cei stabiliţi în Casifia, să ne trimită pe cei care vor sluji în templul Domnului nostru.
49. Şi ne-au adus, după mâna cea tare a Domnului nostru, bărbaţi ştiutori din fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, pe Şerebia şi pe fiii lui şi pe fraţii care erau optsprezece.
50. Şi pe Haşabia şi pe Hanun, şi pe Isaia fratele lui, din fiii lui Merari, şi cu fiii lor, bărbaţi douăzeci.
51. Şi din cei închinaţi templului Domnului, pe care i-a dat David şi dregătorii la lucrul leviţilor două sute douăzeci de închinaţi templului Domnului. Numele tuturor a fost însemnat.
52. Şi am făgăduit acolo post din partea tinerilor, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cerând de la El bună călătorie şi nouă şi celor împreună cu noi, fiii noştri, şi dobitoacele.
53. M-am ruşinat a cere de la re e pedestraşi, călăreţi şi însoţitori, pentru apărare de cei care ni s-ar împotrivi,
54. Că am zis regelui că puterea Domnului nostru va fi cu cei care îl caută pe El în toată dreptatea.
55. Şi iarăşi ne-am rugat Domnului pentru toate şi L-am aflat bun şi blând.
56. Osebit-am din căpeteniile neamurilor şi ale preoţilor doisprezece bărbaţi, pe Şerebia şi Haşabia şi împreună cu ei, dintre fraţii lor, zece bărbaţi.
57. Şi le-am dat argintul şi aurul şi sfintele vase ale templului Domnului nostru, pe care le-au dăruit regele şi sfetnicii lui, şi dregătorii şi tot Israelul.
58. Şi le-am dat şase sute cincizeci de talanţi de argint şi vase de argint de o sută de talanţi şi de aur de o sută de talanţi şi odoare de aur douăzeci.
59. Şi vase de aramă, de aramă bună, care sclipeşte ca aurul, douăsprezece.
60. Şi le-am zis: Şi voi sunteţi sfinţiţi Domnului, şi vasele cele sfinţite şi aurul şi argintul sunt făgăduinţă Dumnezeului părinţilor noştri.
61. Privegheaţi şi păziţi-le până le veţi da căpeteniilor preoţilor şi leviţilor şi capilor de familii ai lui Israel, în Ierusalim, în vistieria templului Dumnezeului nostru.
62. Şi preoţii şi leviţii, cei care au luat argintul şi aurul şi vasele cele din Ierusalim, le-au pus în templul Domnului.
63. Şi mergând de la râul Tera în douăsprezece ale lunii întâi, am intrat în Ierusalim cu mâna cea puternică a Domnului nostru care era deasupra, şi ne-a scăpat de la intrare de tot vrăjmaşul, şi am venit în Ierusalim.
64. şi făcându-se acolo ziua a treia, în ziua a patra argintul şi aurul s-au dat în templul Domnului nostru, în mâna lui Meremot, fiul lui Urie preotul.
65. Şi cu el era Eleazar, fiul lui Finees, precum şi Iozabad, fiul lui Iosua şi Noadia, fiul lui Binui, toţi leviţi; s-au dat cu număr şi după greutatea lor, toate.
66. Şi s-a scris toată greutatea lor în acel ceas.
67. Şi cei din robie au adus jertfe Domnului Dumnezeului lui Israel, doisprezece junci pentru tot Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci,
68. Miei şaptezeci şi doi, doisprezece ţapi pentru ispăşire.
69. Şi au dat poruncile regelui dregătorilor domneşti şi guvernatorilor Cele-Siriei şi Feniciei, şi au cinstit pe popor şi templul Domnului.
70. Şi după ce s-au săvârşit acestea, au venit la mine conducătorii zicând:
71. "Poporul lui Israel şi căpeteniile şi preoţii şi leviţii nu s-au osebit de popoarele de alt neam ale ţării, şi de necurăţiile Canaaneilor şi ale Heteilor, ale Ferezeilor şi Iebuseilor, ale Moabiţilor, ale Egiptenilor şi ale Edomiţilor,
72. Pentru că au locuit împreună cu fetele lor, şi ei şi fiii lor, şi s-a amestecat sămânţa cea sfântă cu neamurile străine din ţară, şi au luat parte căpeteniile şi dregătorii la nelegiuirea aceasta de la începutul lucrului".
73. Îndată ce am auzit eu acestea, mi-am rupt hainele şi veşmântul cel sfinţit şi mi-am smuls părul din cap şi barbă şi am şezut mâhnit pe gânduri.
74. Şi pe când eu plângeam pentru nelegiuire, şi şedeam trist până la jertfa cea de seară, s-au adunat la mine toţi câţi erau râvnitori pentru cuvântul Domnului Dumnezeului lui Israel.
75. Şi sculându-mă din locul unde posteam, cu hainele şi cu veşmântul cel sfânt sfâşiate, plecând genunchii şi întinzând mâinile către Domnul, am zis:
76. "Doamne, ruşinatu-m-am şi m-am temut înaintea feţei Tale,
77. Pentru că păcatele noastre s-au înmulţit peste capetele noastre şi fărădelegile noastre au ajuns până la cer,
78. Încă din vremea părinţilor noştri, şi suntem în mare păcat până azi.
79. Şi pentru păcatele noastre şi ale părinţilor noştri am fost daţi împreună cu fraţii noştri, cu regii noştri şi împreună cu preoţii noştri, regilor pământului, spre sabie şi spre robie şi spre pradă cu ruşine, până în ziua aceasta.
80. şi acum, întru câtva ni s-a arătat mila Ta, Doamne, ca să rămână rădăcină şi numele nostru în locul unde este sfântul Tău locaş,
81. Şi ca să ni se descopere luminător în templul Domnului Dumnezeului nostru, şi ca să ne dea hrană în vremea robiei noastre.
82. Şi pe când eram noi robi, n-am fost părăsiţi de Dumnezeul nostru, Cel care ne-a dăruit să găsim har înaintea regilor Perşilor, ca să ne dea hrană,
83. Şi a preamări templul Domnului nostru, a ridica Sionul cel pustiu, şi a ne da întărire în Iuda şi în Ierusalim.
84. Şi acum ce vom zice, Doamne, având acestea? Pentru că am călcat poruncile Tale, pe care le-ai dat în mâna slugilor Tale, proorocii, zicând:
85. "Pământul în care intraţi să-l moşteniţi este pământul pângărit cu întinarea celor de alt neam ai pământului, şi de necurăţia lor l-au umplut.
86. Şi acum pe fetele lor să nu le luaţi pentru fiii voştri, şi pe fetele voastre să nu le daţi după fiii lor.
87. Nu căutaţi să vă împăcaţi cu ei în toată vremea, ci întărindu-vă, să mâncaţi cele bune ale pământului şi să-l lăsaţi moştenire fiilor voştri până în veac".
88. Şi cele ce se întâmplă, toate se fac nouă pentru lucrurile noastre cele rele şi pentru păcatele noastre cele mari. Tu, Doamne, ne-ai uşurat de păcatele noastre,
89. Şi ne-ai dat rădăcină ca aceasta; însă noi iarăşi ne-am întors a călca legea Ta, ca să ne amestecăm în necurăţia neamurilor pământului.
90. Oare, Te-ai mâniat spre noi, ca să ne pierzi încât să nu rămână rădăcină şi sămânţă, nici numele nostru?
91. Dumnezeul lui Israel eşti cu adevărat, căci Tu ne-ai lăsat rădăcină până azi.
92. Iată suntem înaintea Ta întru fărădelegile noastre, şi nu mai putem sta înaintea Ta din cauza lor".
93. Şi când se ruga Ezdra şi se mărturisea plângând, doborât înaintea sfântului locaş, s-a adunat la el din Ierusalim mulţime multă foarte, bărbaţi şi femei şi tineri, pentru că mare plângere era în mulţime.
94. Şi strigând Şecania, fiul lui Ieiel, din fiii lui Israel, a zis: "Ezdra! Noi am păcătuit înaintea lui Dumnezeu, căci am locuit împreună cu femei de alt neam din neamurile pământului.
95. Dar cum Israelul are nădejde, întru aceasta să dăm jurământ Domnului că vom izgoni toate femeile cele de alt neam, împreună cu copiii lor,
96. Precum socoteşti tu şi câţi se supun legii Domnului; scoală-te, săvârşeşte,
97. Că acesta este lucrul tău şi noi împreună cu tine avem puterea să o facem".
98. Şi s-a sculat Ezdra şi a pus pe căpeteniile preoţilor şi ale leviţilor şi pe tot Israelul să facă jurământ că vor face aşa. Şi ei au jurat.