1. |
Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim. |
2. |
Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! |
3. |
Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare? |
4. |
Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! |
5. |
Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi. |
6. |
Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. |
7. |
Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat. |
8. |
Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. |
9. |
Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. |
10. |
Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. |
11. |
Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor. |
12. |
Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim. |
13. |
Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el. |
14. |
M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt. |
15. |
Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra. |
16. |
Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiind. |
17. |
Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt, |
18. |
Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa. |