BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise

Capitolul 29
1. Iată cuvintele legământului ce a poruncit Domnul lui Moise să încheie cu fiii lui Israel în pământul Moabului, afară de legământul pe care l-a încheiat Domnul cu ei în Horeb.
2. Atunci a chemat Moise pe toţi fiii lui Israel şi le-a zis: "Aţi văzut toate câte a făcut Domnul înaintea ochilor voştri, în pământul Egiptului, cu Faraon şi cu toate slugile lui şi cu tot pământul lui,
3. Acele pedepse mari pe care le-au văzut ochii tăi şi acele semne şi minuni, mâna cea tare şi braţul cel înalt;
4. Dar până în ziua de astăzi nu v-a dat Domnul Dumnezeu minte ca să pricepeţi, ochi ca să vedeţi şi urechi ca să auziţi.
5. Patruzeci de ani v-a purtat prin pustie şi hainele de pe voi nu s-au învechit, nici încălţămintele voastre nu s-au stricat în picioarele voastre.
6. Pâine n-aţi mâncat, vin şi sicheră n-aţi băut, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
7. Când însă aţi ajuns la locul acesta, s-a ridicat împotriva voastră Sihon, regele Heşbonului, şi Og, regele Vasanului, ca să se lupte cu noi.
8. Dar noi i-am bătut şi am cuprins ţara lor şi am dat-o moştenire seminţiilor lui Ruben şi Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase.
9. Păziţi dar toate cuvintele aşezământului acestuia şi le împliniţi, ca să aveţi spor la toate câte veţi face.
10. Voi cu toţii vă înfăţişaţi astăzi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru: căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, judecătorii voştri, mai marii oştirii voastre şi toţi Israeliţii,
11. Copiii voştri, femeile voastre şi străinii tăi care se află în taberele tale, de la tăietorul de lemne până la cărătorul de apă.
12. Ca să închei legământ cu Domnul Dumnezeul tău şi să ai parte de legământul făcut prin jurământ pe care Domnul Dumnezeul tău l-a încheiat astăzi cu tine,
13. Ca să te faci astăzi poporul Lui şi El să-ţi fie Dumnezeu, precum ţi-a grăit El şi cum S-a jurat părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
14. Şi nu numai cu voi singuri închei Eu acest legământ şi fac acest jurământ,
15. Ci atât cu cei ce stau astăzi aici cu noi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru, cît şi cu acei care nu sunt astăzi aici cu noi.
16. Că ştiţi cum am trăit noi în pământul Egiptului şi cum am trecut prin mijlocul popoarelor pe la care aţi venit,
17. şi aţi văzut urâciunile lor şi idolii lor de lemn şi de piatră, de argint şi de aur, pe care îi au ele.
18. Să nu fie printre voi bărbat sau femeie, sau neam, sau seminţie, a căror inimă să se abată acum de la Domnul Dumnezeul vostru, ca să meargă să slujească dumnezeilor acelor popoare; să nu fie printre voi rădăcină din care să răsară otravă şi pelin,
19. Nici astfel de om care, auzind cuvintele blestemului acestuia, s-ac lăuda în inima sa, zicând: "Eu voi fi fericit, cu toate că voi umbla după voinţa inimii mele", şi să piară astfel cel sătul cu cel flămând.
20. Pe unul ca acesta nu-l va ierta Domnul, ci îndată se va aprinde mânia Domnului şi iuţimea Lui asupra unui astfel de om şi va cădea asupra lui tot blestemul legământului acestuia, care este scris în cartea aceasta a legământului şi va şterge Domnul numele lui de sub cer,
21. Şi-l va despărţi Domnul spre pieire din toate seminţiile lui Israel, după toate blestemele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta a legii.
22. Rândul de oameni care va urma, copiii voştri care vor fi după voi, străinul care va veni din ţară depărtată şi toate popoarele, văzând pedepsirea pământului acestuia şi bolile cu care îl pustieşte Domnul,
23. Văzând pucioasa şi sarea şi că tot pământul este zgură, încât nici nu se seamănă, nici nu rodeşte şi nu răsare pe el nici un fir de iarbă, ca de pe urma Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a stricat Domnul în mânia Sa şi în iuţimea Sa,
24. Vor zice: Pentru ce a făcut Domnul aşa cu ţara aceasta? Cât de mare este aprinderea mâniei Lui!
25. Atunci vor răspunde: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului părinţilor lor, pe care Acesta l-a încheiat cu ei, când i-a scos din pământul Egiptului,
26. Şi s-au dus şi s-au apucat să slujească altor dumnezei şi s-au închinat acelor dumnezei pe care ei nu i-au cunoscut şi pe care El nu i-a hotărât.
27. De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra Zării acesteia şi a adus El asupra ei toate blestemele legământului, scrise în această carte a legii,
28. Şi i-a lepădat Domnul din pământul lor cu mânie, cu iuţime şi cu aprindere mare şi i-a aruncat în alt pământ, cum vedem acum.
29. Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre şi ale fiilor noştri pe veci, ca să plinim toate cuvintele legii acesteia".