1. |
"După isprăvirea acestora, au venit la mine căpeteniile şi au zis: "Poporul lui Israel şi preoţii şi leviţii nu s-au deosebit de popoarele cele de alt neam şi de urâciunile lor, adică de Canaanei, Hetei, Ferezei, Iebusei, Amoniţi, Moabiţi, Egipteni şi Amorei, |
2. |
Pentru că au luat pe fiicele acelora soţii pentru ei şi pentru feciorii lor şi s-a amestecat sămânţa cea sfântă cu popoarele cele de alt neam, ba încă mâna celor mai însemnaţi şi mai de frunte a fost cea dintâi în această nelegiuire". |
3. |
Auzind cuvântul acesta, mi-am rupt haina cea de deasupra şi cea de dedesubt şi mi-am smuls părul din capul meu şi din barba mea şi am căzut de mâhnire. |
4. |
Atunci s-au adunat la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina nelegiuirii celor veniţi din robie, şi eu am stat în întristare până la jertfa cea de seară. |
5. |
Iar la vremea jertfei de seară m-am sculat din locul tânguirii mele şi cu hainele rupte de deasupra şi de dedesubt am căzut în genunchi şi mi-am întins mâinile către Domnul Dumnezeul meu şi am zis: |
6. |
"Dumnezeul meu, mă ruşinez şi mă tem să-mi ridic faţa către Tine, Dumnezeul meu, pentru că fărădelegile noastre au trecut peste cap şi vina noastră s-a mărit până la cer. |
7. |
Din zilele părinţilor noştri şi până astăzi suntem în mare vinovăţie, şi pentru fărădelegile noastre am fost daţi noi, şi regii noştri, şi preoţii noştri, în mâinile regilor celor de alt neam, şi în sabie şi în robie, şi pradă şi în ruşine, cum suntem şi astăzi. |
8. |
Şi iată, după puţină vreme, ni s-a dat îndurare de la Domnul Dumnezeul nostru şi El ne-a lăsat pe câţiva să scăpăm şi ne-a ajutat să ne aşezăm în locul cel sfânt al Lui şi ne-a dăruit să ne înviorăm puţin din robia noastră. |
9. |
Noi robi suntem, dar nici în robie nu ne-a părăsit pe noi Dumnezeul nostru şi a îndreptat El spre noi mila regilor Perşilor ca să ne lase să înviem, să zidim templu Dumnezeului nostru, să-l scoatem din dărâmăturile lui şi ne-a dat întărire în Iuda şi în Ierusalim. |
10. |
Dar acum, după toate acestea, ce vom zice noi, Dumnezeul nostru? Căci ne-am abătut de la poruncile Tale, |
11. |
Pe care le-ai dat Tu prin prooroci, robii Tăi, şi ai zis: Pământul în care vă duceţi voi ca să-l stăpâniţi este pământ necurat, căci este spurcat de necurăţenia popoarelor celor de alt neam şi de urâciunile lor, cu care ele l-au umplut de la un capăt la altul. |
12. |
Deci pe fetele voastre să nu le daţi după feciorii lor şi pe fetele lor să nu le luaţi pentru feciorii voştri şi pacea lor şi bunurile lor să nu le căutaţi în veci, ca să vă întăriţi şi să vă hrăniţi cu bunătăţile pământului aceluia şi să-l lăsaţi moştenire veşnică fiilor voştri. |
13. |
După toate cele ce ne-au ajuns pe noi pentru faptele noastre cele rele şi pentru marea noastră vinovăţie şi pentru că Tu, Dumnezeule, nu Te-ai purtat cu noi după măsura nelegiuirilor noastre şi ne-ai dat şi izbăvirea aceasta, |
14. |
Au doară iarăşi vom călca poruncile Tale şi vom intra în legătură de rudenie cu aceste popoare ticăloase? Nu Te vei mânia Tu oare atâta, încât să ne stârpeşti şi să nu mai rămână nici unul şi să nu mai fie nici o izbăvire? |
15. |
Doamne Dumnezeul lui Israel, drept eşti Tu, pentru că am scăpat noi până în ziua de astăzi; şi iată noi şi astăzi suntem în nelegiuirile noastre; deci astfel fiind, n-ar trebui să stăm înaintea feţei Tale". |