1. |
Atunci Debora şi Barac, fiul lui Abinoam, au cântat cântarea aceasta: |
2. |
"Când se arată judecători în Israel, poporul merge de bunăvoie la război; Binecuvântaţi pe Domnul! |
3. |
Ascultaţi dar, regilor! Căpetenii, luaţi aminte! Căci cântare voi cânta Domnului. Cânta-voi Domnului Dumnezeului lui Israel: |
4. |
Când ieşeai Tu, Doamne, din Seir, Când treceai Tu prin câmpiile Edomului, Pământul se cutremura şi cerurile se topeau, Norii picurau picuri de ploaie, |
5. |
Munţii se năruiau înaintea Domnului, Ca şi acest Sinai, la vederea Dumnezeului lui Israel. |
6. |
În zilele lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei, drumurile erau pustii; Călătorii umblau atunci pe poteci ascunse. |
7. |
Satele în Israel erau pustii... pustii... Până m-am sculat eu, Debora, Până m-am ridicat eu, mamă în Israel. |
8. |
Pe atunci Israel îşi alesese dumnezei noi, De aceea războiul bătea la porţi; Dar nu se vedea nici scut, nici lance în mâini, La cei patruzeci de mii din Israel. |
9. |
Inima îmi e la căpeteniile lui Israel, La cei ce plecau din popor de voie la război. Binecuvântaţi pe Domnul! |
10. |
Aceia călăreau pe asine murge, Sau şedeau în căruţe, sub coviltire de scoarţe scumpe Şi mergeau pe drum cântând. |
11. |
Şi în rândurile oştirii, ce tabăra la fântâni, Şi acolo răsuna lauda Domnului, Lauda căpeteniilor lui Israel. Atunci poporul Domnului ieşea la porţi. |
12. |
Deşteaptă-te, Debora, deşteaptă-te! Deşteaptă-te, deşteaptă-te şi cântă! Scoală şi tu, Barac! Scoală fiul lui Abinoam Şi ia în robie pe cei ce te-au robit! |
13. |
Atunci poporul Domnului s-a trezit. Rămăşiţa lui s-a strâns cu cei viteji. |
14. |
Din Efraim au purces căpetenii în vale la Chişon. Fratele tău Veniamin a fost printre oştenii tăi. Din Machir au venit căpetenii Şi din Zabulon cârmuitori de oştire. |
15. |
Principii din Israel au fost lângă Debora. Isahar, credincios lui Barac, Se îndrepta în urma lui spre vale. La pâraiele lui Ruben Sunt grele cumpene sufleteşti! |
16. |
Pentru ce ai rămas tu în mijlocul staulelor? Ca să asculţi behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben, Sunt grele cumpene sufleteşti! |
17. |
Galaadul şade liniştit dincolo de Iordan. Şi Dan de ce stă el la corăbiile sale? Aşer stă pe malul mării Şi se odihneşte în limanurile sale. |
18. |
Zabulon este un popor ce înfruntă moartea, Şi este gata a-şi da viaţa în luptă. Nu mai puf în ca el e Neftali, Care locuieşte podişurile înalte. |
19. |
Atunci au venit regi să se războiască, Războitu-s-au atunci regii Canaanului La Taanac, pe apa Meghidonului, Dar n-au luat pradă, nici argint, nici bani. |
20. |
Stelele de sus s-au luptat atunci, Din mersul lor s-au războit cu Sisera. |
21. |
Pârâul Chişon, pârâu străvechi! Pârâul Chişon i-a măturat. Suflete al meu, calcă-i în picioare! |
22. |
Atunci copitele cailor în ropot loveau pământul, Fugeau vitejii lor să-şi frângă gâtul. |
23. |
Blestem cetăţii Meroz, zice îngerul Domnului! Blestem, blestem celor ce locuiesc în ea! Că n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului cu cei viteji. |
24. |
Binecuvântată să fie între femei Iaela, femeia lui Heber Cheneul! Binecuvântată fie între femeile ţării. |
25. |
Sisera i-a cerut apă; ea i-a dat lapte; în cupă scumpă i-a dat cel mai bun lapte. |
26. |
Cu stânga a apucat ţăruşul, Iar cu dreapta ciocan greu de lucrător. Cu ciocanul a zdrobit lui Sisera capul, Cu ţăruşul i-a străpuns tâmpla. |
27. |
Atunci a căzut îndată la picioarele ei şi acolo a rămas. Căzut-a la picioarele ei şi nu s-a mai sculat. Unde a căzut, acolo a rămas zdrobit. |
28. |
Pe fereastră printre gratii priveşte, Se uită mama lui Sisera şi strigă: "De ce nu mai vin oare carele lui Oare de ce zăbovesc ele aşa de mult?" |
29. |
Cea mai pricepută din femeile ei zice Şi singură răspunde la întrebarea sa: |
30. |
"Se vede că au găsit şi împart pradă: O fată sau două de cap de om, Haine pestriţe pradă pentru Sisera, Pradă de haine pestriţe cu aur cusute; Două, trei şaluri vărgate, cusute cu aur, Pentru grumajii viteazului". |
31. |
Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Iar cei ce Te iubesc să fie ca soarele Când răsare în toată strălucirea lui". După aceea ţara s-a bucurat de pace patruzeci de ani. |