1. |
Ascultaţi cuvântul acesta, voi vaci din Vasan, care staţi pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei slabi, zdrobiţi pe cei săraci, voi care ziceţi bărbaţilor voştri: "Aduceţi să bem!" |
2. |
Juratu-S-a Domnul întru sfinţenia Sa: "Iată vin zile când voi veţi fi ridicaţi cu cârlige şi urmaşii cei de după voi cu căngi; |
3. |
Şi veţi ieşi prin spărturile zidurilor una câte una şi veţi fi aruncate către muntele Hermonului, zice Domnul! |
4. |
Veniţi la Betel şi păcătuiţi şi în Ghilgal înmulţiţi fărădelegile! De dimineaţă aduceţi jertfele voastre, şi la fiecare trei zile zeciuielile voastre! |
5. |
Puneţi înainte prinoase cu aluat ca jertfă de laudă, vestiţi, trâmbiţaţi prinoasele voastre cele de bunăvoie; că aceasta vă place vouă, copii ai lui Israel", zice Domnul Dumnezeu. |
6. |
"De aceea şi Eu v-am lăsat cu dinţii curaţi în toate cetăţile voastre şi cu lipsă de pâine în toate sălaşele voastre, dar nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul. |
7. |
"V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai înainte de seceriş; şi peste o cetate am revărsat ploaia, iar peste alta nu; peste un ţinut a plouat, iar în cel care n-a plouat, s-a uscat holda. |
8. |
Şi s-au pornit două-trei cetăţi către o altă cetate ca să bea apă, dar nu s-au săturat! Si voi tot nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul. |
9. |
"V-am bătut pe voi cu rugină şi cu mălură; am pustiit grădinile şi viile voastre; smochinii şi măslinii voştri au fost prăpădiţi de lăcuste. Dar voi nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul. |
10. |
"Am trimis asupra voastră ciumă ea aceea din pământul Egiptului; cu sabie am ucis pe feciorii voştri, în robie am dus până şi caii voştri, iar întru urgia Mea am ridicat văpăi de foc în taberele voastre. Dar voi nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul. |
11. |
"Şi v-am prăbuşit pe voi cum a prăbuşit Dumnezeu Sodoma şi Gomora şi aţi ajuns ca un tăciune scos din vâlvătaie. Dar nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul! |
12. |
Drept aceea, iată ce-ţi voi face; Israele - şi cu deadinsul îţi voi face aceasta! Pregăteşte-te, Israele, să te întâlneşti cu Dumnezeul tău! |
13. |
Că El este Cel ţare a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui! |