|
1. |
Rugăciunea proorocului Avacum cântată din harpe. |
|
2. |
Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut de punerile Tale la cale, Dumnezeule! Fă să trăiască, în cursul anilor, lucrarea Ta şi, în trecerea vremii, fă-o să fie cunoscută! Dar, întru mânia Ta, adu-ţi aminte că eşti şi milostiv! |
|
3. |
Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfânt din muntele Paran! Sela (oprire) - Slava Lui acoperă cerurile şi tot pământul este plin de slava Lui! |
|
4. |
Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc!... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui! |
|
5. |
Înaintea Lui merge molima, iar prăpădul vine pe urma Lui. |
|
6. |
Se opreşte!... Zguduie pământul! Şi cu privirea Lui aruncă spaima printre neamuri! Munţii cei din veac se desprind din locul lor, colinele străvechi se smeresc şi pier sub paşii veşniciei Sale. |
|
7. |
Am văzut corturile lui Cuşan (Etiopia) lovite de groază, iar colibele ţării Madianului sînt cuprinse de cutremure. |
|
8. |
Oare împotriva fluviilor Şi-a aprins Domnul văpaia Sa? Sau asupra marilor râuri mânia Sa? Ori împotriva mării urgia Ta, când Tu încaleci caii Tăi şi Te sui în carele Tale de biruinţă? |
|
9. |
Arcul Tău se încordează! Săgeţile Tale sînt jurămintele pe care le-ai rostit. Sela (Oprire). Cu şuvoaiele Tale spinteci pământul! |
|
10. |
Munţii Te-au văzut şi s-au cutremurat; puhoaie de apă au trecut. Adâncul şi-a slobozit glasul său şi mâinile sale în sus le ridică. |
|
11. |
Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor; ca să facă lumină, săgeţile Tale pornesc şi fulgerele lăncilor Tale fără încetare scapără. |
|
12. |
Cu mânie Tu păşeşti pe pământ şi întru urgie Tu calci în picioare popoarele! |
|
13. |
Ieşit-ai ca să zdrobeşti poporul Tău, ca să izbăveşti pe unsul Tău; ai doborât acoperişul casei celui fără de lege şi temeliile ei le-ai dezvelit până jos la piatră. Sela (Oprire). |
|
14. |
Străpuns-ai cu săgeţile tale capul lui Faraon şi al celor care se năpusteau asupra mea ca să mă sfărâme, în strigăte de veselie, ca şi cum porneau să sfâşie pe cel nenorocit în adăpostul lor. |
|
15. |
Cu caii Tăi Tu cutreieri marea, puhoiul întinselor ape. |
|
16. |
Auzit-am de aceasta şi lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele şi picioarele mele au şovăit. Liniştit voi aştepta vremea marii îngrijorări care va veni peste poporul care ne asupreşte! |
|
17. |
Smochinul să nu mai înmugurească şi via rod să nu mai dea; înşelătoare să fie rodirea măslinului, şi ogoarele nimic să nu rodească! Turme să nu mai fie în ţarcuri şi vite în staule niciodată! |
|
18. |
Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu! |
|
19. |
Domnul, Stăpânul meu, este tăria mea; El face picioarele mele ca ale căprioarelor, pe culmi poartă paşii mei! - Mai-marelui cântăreţilor, cu cântare din harpe. |