1. |
Atunci a trimis regele să fie chemaţi toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului. |
2. |
Apoi s-a dus regele în templul Domnului şi toţi Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au mers cu el, şi preoţii şi proorocii şi tot poporul de la mic până la mare şi au citit în auzul lor toate cuvintele cărţii legământului, ce s-a găsit în templul Domnului. |
3. |
După aceea a stat regele pe un loc înalt şi a încheiat înaintea Domnului legământ ca să urmeze Domnului şi să păzească poruncile Lui, descoperirile Lui şi legiuirile Lui cu toată inima sa şi cu tot sufletul, ca să împlinească cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. |
4. |
Apoi regele a poruncit lui Hilchia arhiereul, preoţilor de mâna a doua şi celor ce stăteau de strajă la prag, să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte şi pentru toată oştirea cerului şi să le ardă afară din Ierusalim, în valea Chedronului, iar cenuşa lor să o ducă la Betel. |
5. |
A izgonit după aceea pe preoţii idolilor pe care-i puseseră regii Iudei, ca să facă tămâieri pe înălţimi, în cetăţile Iudei şi în împrejurimile Ierusalimului, şi care tămâiau pe Baal, soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului. |
6. |
Atunci au scos Aşera din templul Domnului afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, au ars-o la pârâul Chedron şi au făcut-o praf; şi praful l-au aruncat asupra cimitirului obştesc al poporului. |
7. |
Apoi au dărâmat casele de desfrâu care se aflau lângă templul Domnului, unde femeile ţineau veşminte pentru Astarte; |
8. |
Au scos pe toţi slujitorii idolilor din cetăţile lui Iuda şi au spurcat înălţimile pe care ei săvârşeau tămâieri, de la Gheba până la Beer-Şeba, stricând înălţimile de la porţi: cea care se afla la poarta lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care se afla în partea stângă a porţilor cetăţii. |
9. |
De atunci slujitorii înălţimilor nu aduceau jertfe pe jertfelnicul Domnului celui din Ierusalim, ci mâncau numai azime cu fraţii lor. |
10. |
După aceea regele a spurcat locurile de jertfă din valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu mai treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc lui Moloh. |
11. |
A nimicit caii pe care regii lui Israel îi aşezaseră în cinstea soarelui înaintea intrării templului Domnului, aproape de locuinţa eunucului Netan-Melec cea din Parvarim, iar carul soarelui l-a ars. |
12. |
Jertfelnicele cele de pe acoperişul foişorului lui Ahaz, pe care le făcuseră regii Iudei, şi jertfelnicele pe care le făcuse Manase în amândouă curţile templului Domnului, le-a dărâmat regele şi le-a luat de acolo, aruncând molozul lor în pârâul Chedronului. |
13. |
Apoi a spurcat regele cele două înălţimi din faţa Ierusalimului, din dreapta Muntelui Măslinilor, pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, pentru Astarte, idolul Sidonului, pentru Chemoş, idolul Moabului, şi pentru Milcom, idolul Amoniţilor. |
14. |
A sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Aşerele şi locul lor l-a umplut cu oase omeneşti. |
15. |
De asemenea şi jertfelnicul cel din Betel şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în păcat, le-a stricat regele Iosia şi a ars înălţimea aceasta şi a făcut-o praf; şi a mai ars şi pe Aşera. |
16. |
Şi întorcând capul, Iosia a văzut mormintele ce erau acolo pe munte, şi a trimis de a luat oasele din morminte şi le-a ars pe jertfelnic şi l-a spurcat după cuvântul Domnului, rostit de omul lui Dumnezeu care prezisese întâmplarea aceasta, când stătea Ieroboam în timpul unei sărbători înaintea jertfelnicului. După aceea, întorcându-se, Iosia a ridicat ochii la mormântul omului lui Dumnezeu care prezisese întâmplarea aceasta, |
17. |
Şi a zis: "Ce mormânt este acesta, pe care-l văd eu?" Iar locuitorii cetăţii i-au răspuns: "Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu care a venit din Iuda şi a prevestit cele ce tu faci cu jertfelnicul din Betel". |
18. |
Iosia a zis: "Lăsaţi-l în pace; nimeni să nu atingă oasele lui". Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria. |
19. |
De asemenea a dărâmat Iosia şi toate capiştile înălţimilor din cetăţile samarinene, pe care le făcuseră regii lui Israel, mâniind pe Domnul, şi a făcut cu ele ceea ce făcuse şi în Betel; |
20. |
Şi a junghiat pe jertfelnice pe toţi preoţii înălţimilor care erau acolo; a ars oase omeneşti pe jertfelnice şi apoi s-a întors în Ierusalim. |
21. |
După aceea a poruncit regele la tot poporul şi a zis: "Săvârşiţi Paştile Domnului Dumnezeului vostru, după cum este scris în această carte a legii!" |
22. |
Pentru că nu se mai săvârşise astfel de Paşti din zilele Judecătorilor, care judecaseră pe Israel, în tot timpul regilor lui Iuda şi al regilor lui Israel; |
23. |
Iar în anul al optsprezecelea al regelui Iosia s-au săvârşit aceste Paşti ale Domnului, în Ierusalim. |
24. |
A mai nimicit regele Iosia pe cei ce se îndeletniceau cu chemarea morţilor, pe vrăjitori, pe terafimii, idolii şi toate urâciunile care se iviseră în pământul lui Iuda şi în Ierusalim, ca să împlinească cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise Hilchia preotul în templul Domnului. |
25. |
Asemenea lui Iosia n-a mai fost rege înainte de el, care să se fi întors la Domnul cu toată inima sa, cu toate puterile sale şi cu tot sufletul său, după toată legea lui Moise, dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui. |
26. |
Cu toate acestea Domnul n-a schimbat marea iuţime a mâniei Sale, cu care se aprinsese mânia Sa asupra lui Iuda, din pricina tuturor relelor pe care le făcuse Manase ca să-L mânie. |
27. |
Şi a zis Domnul: "Şi pe Iuda îl voi lepăda de la faţa Mea, cum am lepădat pe Israel; şi voi lepăda oraşul acesta, Ierusalimul, pe care l-am ales şi casa despre care am zis: "Acolo va fi numele Meu". |
28. |
Celelalte ştiri despre Iosia şi despre toate câte a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda. |
29. |
În zilele lui s-a dus Faraonul Neco, regele Egiptului, împotriva regelui Asiriei, la râul Eufratului. Atunci a ieşit Iosia în întâmpinarea lui, iar acela când l-a văzut l-a omorât în Meghido. |
30. |
Iar robii lui l-au luat mort din Meghido şi l-au dus la Ierusalim de l-au îngropat în gropniţa lui. Apoi a luat poporul ţării pe Ioahaz, fiul lui Iosia, i-au uns şi l-au făcut rege în locul tatălui lui. |
31. |
Ioahaz era de douăzeci şi trei de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim trei luni. Numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna. |
32. |
Ioahaz a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui. |
33. |
Dar l-a legat Faraonul Neco în Ribla, în ţara Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim, şi a pus pe ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi o sută de talanţi de aur. |
34. |
Apoi Faraonul Neco a pus rege pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul lui Iosia, tatăl lui, dar i-a schimbat numele în Ioiachim; pe Ioahaz l-a luat şi l-a dus în Egipt, unde a murit. |
35. |
Ioiachim a dat lui Faraon aurul şi argintul; şi a preţuit el şi pământul, ca să se dea argint după porunca lui Faraon; şi a cerut la fiecare din poporul ţării să aducă după preţuirea sa aur şi argint ca să dea Faraonului Neco. |
36. |
Ioiachim însă era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim unsprezece ani. Numele mamei lui era Zebuda, fiica lui Pedaia, din Ruma. Acesta a făcut rele înaintea Domnului, cum făcuseră şi părinţii lui. |