1. |
Zis-a Domnul către Aaron: "Tu, fiii tăi şi casa tatălui tău cu tine veţi purta păcatul pentru nepăsarea de locaşul sfânt; tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi purta păcatul pentru nepăsarea de preoţia voastră. |
2. |
Apropie-ţi pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, neamul tatălui tău, ca să fie pe lângă tine şl să-ţi slujească; iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la cortul adunării. |
3. |
Leviţii să păzească cele rânduite de tine şi să facă slujbă la cort, dar să nu se apropie de lucrurile locaşului sfânt şi de jertfelnic, ca să nu moară şi ei şi voi. |
4. |
Să fie deci pe lângă tine şi să facă slujbă la cortul adunării şi toate lucrările la cort; iar altul să nu se apropie de tine. |
5. |
Aşa să faceţi slujba în locaşul sfânt şi la jertfelnic, şi nu va mai veni mânia asupra fiilor lui Israel; |
6. |
Că am ales din fiii lui Israel pe fraţii voştri, pe leviţi, şi vi i-am dat ca dar închinat Domnului, să facă slujbă la cortul adunării; |
7. |
Iar tu şi fiii tăi să vă îndepliniţi preoţia voastră în toate cele ce ţin de jertfelnic şi ce se află înăuntru după perdea, şi să săvârşiţi slujbele darului vostru preoţesc, iar altul străin, de se va apropia, să fie omorât". |
8. |
Zis-a Domnul către Aaron: "Iată Eu am dat în seama voastră pârga Mea din toate cele închinate Mie de fiii lui Israel: ţie ţi le-am dat acestea şi după tine fiilor tăi, pentru cinul vostru, pentru preoţia voastră, prin lege veşnică. |
9. |
Iată ce este al tău din cele preasfinte, în afară de cele ce se dau focului: orice dar de pâine al lor, orice jertfă pentru păcat a lor şi orice jertfă pentru vină, ce-Mi aduc ei, aceste lucruri preasfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi. |
10. |
Acestea să le mâncaţi în locul cel sfânt. Tu şi fiii tăi, toţi cei de parte bărbătească ai voştri pot să mănânce din ele. Cele sfinte să fie ale tale. |
11. |
Şi iată ce să mai fie al vostru din darurile lor ridicate: toate darurile ridicate ale fiilor lui Israel şi toate darurile lor legănate ţi le-am dat ţie şi fiilor tăi şi fiicelor tale, care sunt cu tine, prin lege veşnică. Tot cel curat din casa ta poate să mănânce din acestea. |
12. |
Toată pârga de untdelemn şi toată pârga de struguri şi pârga grâului lor, toate câte aduc ei Domnului, ţi le-am dat ţie. |
13. |
Cele dintâi roade ale pământului lor, pe care le aduc ei Domnului, să fie ale tale, şi tot cel curat din casa ta poate să mănânce din acestea. |
14. |
Tot ce este afierosit în Israel să fie al tău. |
15. |
Tot ce se naşte întâi din tot trupul, din oameni şi din dobitoace, şi se aduce Domnului, să fie al tău; dar întâiul născut dintre oameni să se răscumpere şi întâiul născut dintre dobitoacele necurate să se răscumpere; |
16. |
Iar preţul răscumpărării lui, la o lună după naştere, este cinci sicli de argint, după siclul sfânt, care are douăzeci de ghere. |
17. |
Însă întâiul născut al vacilor, întâiul născut al oilor şi întâiul născut al caprelor, nu se răscumpără: aceştia sunt sfinţiţi; cu sângele lor să stropeşti jertfelnicul. Grăsimea lor s-o arzi ca jertfă, întru miros de bună mireasmă Domnului; |
18. |
Iar carnea lor este a ta şi tot ale tale sunt pieptul înălţat şi şoldul drept. |
19. |
Toate darurile sfinte, înălţate, care se aduc Domnului de fiii lui Israel, ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale care sunt cu tine, prin lege veşnică. Acest legământ de necălcat este veşnic înaintea Domnului pentru tine şi pentru urmaşii tăi". |
20. |
Zis-a Domnul către Aaron: "În pământul lor nu vei avea nici moştenire, nici parte nu vei avea între ei. Eu sunt partea ta şi moştenirea ta între fiii lui Israel, |
21. |
Iar fiilor lui Levi, iată, Eu le-am dat moştenire toată zeciuiala din toate câte are Israel, pentru slujba lor pe care o fac la cortul adunării. |
22. |
De acum fiii lui Israel să nu mai vină la cortul adunării, ca să nu facă păcat aducător de moarte. |
23. |
Ci la cortul adunării să facă slujba leviţii şi să ia asupră-şi păcatul lor. Aceasta este lege veşnică în neamul vostru. |
24. |
Dar printre fiii lui Israel ei nu vor avea moştenire, căci zeciuiala fiilor lui Israel, pe care aceştia o aduc dar Domnului, am dat-o leviţilor moştenire şi de aceea le-am şi zis Eu că nu vor avea moştenire între fiii lui Israel". |
25. |
Apoi a grăit Domnul lui Moise şi a zis: |
26. |
"Vorbeşte leviţilor şi le zi: Când veţi lua de la fiii lui Israel zeciuiala, pe care v-am dat-o ca moştenire, să înălţaţi din ea dar Domnului a zecea parte, ca zeciuială, |
27. |
Şi vi se va socoti acest dar al vostru ca grâul din arie şi ca mustul de la teasc. |
28. |
Astfel veţi aduce şi voi dar Domnului din toate zeciuielile voastre, câte veţi lua de la fiii lui Israel, şi veţi da din ele, dar Domnului, preotului Aaron. |
29. |
Din toate cele dăruite vouă, cele mai bune din toate cele sfinţite să le aduceţi dar Domnului, |
30. |
Şi să le spui: De veţi aduce din acestea partea cea mai bună, se va socoti leviţilor ca cele primite de la arie şi ca cele primite de la teasc. |
31. |
Aceasta să o mâncaţi oriunde voi, şi fiii voştri, şi familiile voastre, căci aceasta vă este plata pentru munca voastră la cortul adunării. |
32. |
Pentru aceasta nu veţi avea păcat, de veţi aduce cele mai bune din toate; şi sfintele prinoase ale fiilor lui Israel nu le veţi întina şi nu veţi muri". |