Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Numerii

Capitolul 12
1. Mariam şi Aaron vorbeau însă împotriva lui Moise pentru femeia etiopiancă, pe care o luase Moise, căci Moise era căsătorit cu o etiopiancă.
2. Ei ziceau: "Oare numai cu Moise a grăit Domnul? N-a grăit El, oare, şi cu noi?" Şi a auzit acestea Domnul.
3. Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ.
4. Atunci a zis Domnul fără de veste către Moise şi către Aaron şi către Mariam: "Ieşiţi câteşi trei la cortul adunării". Şi au ieşit tustrei.
5. Atunci S-a pogorât Domnul în stâlpul cel de nor, a stat la uşa cortului şi a chemat pe Aaron şi pe Mariam şi au ieşit amândoi.
6. Apoi a zis: "Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el.
7. Nu tot aşa am grăit şi cu robul Meu Moise, - el este credincios în toată casa Mea:
8. Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vede faţa Domnului. Cum de nu v-aţi temut să cârtiţi împotriva robului Meu Moise?"
9. Şi s-a aprins mânia Domnului asupra lor şi, depărtându-Se Domnul,
10. S-a depărtat şi norul de la cort şi iată Mariam s-a făcut albă de lepră, ca zăpada. Şi când s-a uitat Aaron la Mariam, iată era leproasă.
11. Atunci a zis Aaron către Moise: "Rogu-mă, domnul meu, să nu ne socoteşti greşeala că ne-am purtat rău şi am păcătuit!
12. Nu îngădui dar să fie Mariam ca cel născut mort, al cărui trup, la ieşirea din pântecele mamei sale, este pe jumătate putred".
13. Atunci a strigat Moise către Domnul şi a zis: "Dumnezeule, vindec-o!"
14. Domnul însă a zis către Moise: "Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în obraz, oare n-ar fi trebuit să se ruşineze şapte zile? Aşa dar să fie închisă şapte zile afară din tabără, după aceea să intre>.
15. Şi a şezut Mariam închisă afară din tabără şapte zile şi poporul n-a plecat la drum până s-a curăţit Mariam.
DESPRE