1. |
Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu venise, |
2. |
El a zis: "Nu cumva au fost opriţi acolo? Sau poate a murit Gabael şi n-are cine să le dea argintul?" |
3. |
şi s-a întristat foarte tare. |
4. |
Şi i-a zis lui femeia: "A pierit fiul nostru, de aceea întârzie!" Şi a început să-l plângă şi a zis: |
5. |
Cât de rău îmi pare că te-am lăsat să pleci, fiul meu, lumina ochilor mei! |
6. |
Iar Tobit i-a zis: "Taci, nu te mai tulbura, căci el este sănătos". |
7. |
Ea însă i-a răspuns: "Ba taci tu, şi nu mă mai amăgi! Copilaşul meu a pierit!" Şi ieşea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, şi noaptea nu înceta a plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunţii, pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo. |
8. |
Atunci Tobie a zis către Raguel: "Dă-mi drumul, că tatăl şi mama mea nu nădăjduiesc să mă mai vadă". |
9. |
Iar socrul i-a zis: "Rămâi la mine, şi eu voi trimite la tatăl tău şi i se va duce ştirea despre tine". |
10. |
Şi Tobie a zis: "Ba nu, lasă-mă să mă duc la tatăl meu!" |
11. |
Atunci s-a sculat Raguel şi i-a dat pe Sara, femeia lui, şi jumătate din avere, robi şi vite şi argint, |
12. |
Şi, lăsându-i să plece mulţumiţi, i-a binecuvântat, zicând lui Tobie: "Sănătate bună, copilul meu, şi călătorie bună! Domnul cerului să vă fie în ajutor, ţie şi femeii tale, Sara! Nădăjduiesc să văd pe copiii voştri înainte de a muri". Apoi a zis către Sara, fiica sa: "Să cinsteşti pe socrul şi pe soacra ta! De acum, ei îţi sunt părinţi! Doresc să aud veste bună de tine!" Şi a sărutat-o. |
13. |
Şi Edna a zis către Tobie: "Iubite frate, să te înalţe Domnul cerului şi să-mi dăruiască să-ţi văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îţi dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăşti". |
14. |
După aceea Tobie a plecat, binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că i-a îndreptat calea, şi a binecuvântat şi pe Raguel şi pe Edna, femeia lui. |