1 2 3 4

Capitolul 1

1.	În zilele acelea, când cârmuiau în Israel judecătorii, s-a întâmplat foamete pe pământ. Atunci un om din Betleemul lui Iuda s-a dus cu femeia sa şi cu cei doi feciori ai săi să locuiască în şesul Moabiţilor.
2.	Numele omului aceluia era Elimelec; pe femeia sa o chema Noemina, iar numele celor doi feciori ai lor erau Mahlon şi Chilion. Aceştia erau Efrateni din Betleemul lui Iuda şi, venind în şesul Moabiţilor, au rămas acolo.
3.	După un timp Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit ea a rămas cu cei doi feciori ai săi.
4.	Aceştia şi-au luat soţii dintre moabitence: numele uneia era Orfa, iar numele celeilalte era Rut. Aceştia au trăit acolo ca la zece ani.
5.	După aceea au murit amândoi feciorii ei, Mahlon şi Chilion şi a rămas femeia aceea şi fără bărbatul său şi fără cei doi feciori ai săi.
6.	Atunci s-a hotărât ea cu nurorile sale să se întoarcă din şesul Moabiţilor, căci auzise ea în şesul Moabiţilor că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său şi i-a dat pâine.
7.	Deci a plecat ea din locul acela în care trăia, împreună cu cele două nurori ale sale. Dar mergând ele pe cale, pentru a se întoarce în pământul lui Iuda,
8.	Noemina a zis către cele două nurori ale sale: "Întoarceţi-vă şi vă duceţi fiecare la casa mamei voastre; şi să facă Domnul milă cu voi, cum aţi făcut şi voi cu cei morţi şi cu mine!
9.	Domnul să vă ajute, ca să vă găsiţi adăpost fiecare în casa bărbatului său!" Apoi le-a sărutat; iar ele, începând a se tângui şi a plânge,
10.	Au zis: "Nu, ci ne vom întoarce împreună la poporul tău!"
11.	Noemina însă a zis: "Întoarceţi-vă, fiicele mele, de ce să mergeţi voi cu mine? Au doară mai am eu feciori în pântecele meu care să vă poată fi bărbaţi?
12.	Întoarceţi-vă, fiicele mele, întoarceri-vă, căci eu sunt prea bătrână ca să mă mai mărit. Şi chiar de v-aş spune că tot mai am nădejde şi chiar dacă la noapte aş avea bărbat şi apoi aş naşte fii,
13.	Aţi putea voi oare aştepta până vor creşte? Puteţi voi oare să întârziaţi să nu vă măritaţi? Nu, fiicele mele; mie îmi pare foarte rău de voi, căci mâna Domnului m-a apăsat".
14.	Atunci ele din nou şi-au ridicat glasul şi au început a plânge. Apoi Orfa şi-a luat rămas bun de la soacra sa şi s-a întors la poporul său, iar Rut a rămas cu ea.
15.	Şi a zis Noemina către Rut: "Iată cumnata ta s-a întors la poporul său şi la dumnezeii săi. Întoarce-te şi tu după cumnata ta!"
16.	Iar Rut a zis: "Nu mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
17.	Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine!"
18.	Văzând Noemina că este aşa de hotărâtă să meargă cu ea, a încetat de a o mai îndemna să se întoarcă.
19.	Şi au plecat amândouă şi au venit la Betleem. Iar dacă au sosit aici, s-a zvonit de ele în toată cetatea şi se zicea: "Oare aceasta este Noemina?"
20.	Iar ea zicea: "Nu mă mai numiţi Noemina, ci numiţi-mă Mara, pentru că amărăciune mare mi-a trimis Atotţiitorul.
21.	Îndestulată am ieşit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile goale. La ce să mă mai numiţi Noemina, când Domnul m-a făcut să sufăr şi Atotţiitorul mi-a trimis necaz?"
22.	Aşa s-a întors Noemina cu nora sa Rut moabiteanca, venind din şesul Moabiţilor şi au intrat în Betleem pe la începutul secerişului orzului.