Cap. 3
14. Şi Duhul m-a luat şi m-a dus. Şi am mers eu amărât şi cu
sufletul întristat, dar mâna Domnului lucra puternic asupra mea.
19. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui
sufletul tău.
21. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel drept să nu păcătuiască şi el nu va păcătui, atunci va fi şi el viu, pentru că a fost înştiinţat şi îţi vei mântui şi tu
sufletul tău".
Cap. 13
18. Şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de cele ce cos perniţe fermecate pentru subsuori şi fac marame pentru capul celor de orice statură, pentru a vâna
sufletele! Au doar vânând
sufletele poporului Meu, vă veţi mântui
sufletele voastre?
19. Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu pentru o mână de orz şi pentru o bucată de pâine, ucigând
sufletele care nu trebuie să moară, cruţând viaţa
sufletelor care nu trebuie să trăiască şi amăgind astfel pe poporul Meu, care ascultă minciună.
20. De aceea aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată Eu sunt împotriva perniţelor voastre fermecate, cu care voi prindeţi
sufletele în laţ ca pe păsări; vi le voi smulge de la subsuori şi voi da drumul
sufletelor, pe care voi le prindeţi în laţ.
Cap. 18
4. Că iată toate
sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu
sufletul tatălui, tot aşa şi
sufletul fiului;
sufletul care a greşit va muri.
20.
Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.
27. Şi cel nelegiuit, dacă se întoarce de la nelegiuirea sa, pe care a făcut-o şi face judecată şi dreptate, îşi întoarce
sufletul său la viaţă;
Cap. 22
25. Mai-marii lui urzesc în el intrigi; ca nişte lei ce mugesc şi sfâşie prada, aşa mănâncă ei
sufletele; strâng avuţii şi lucruri preţioase şi sporesc numărul văduvelor.
27. Căpeteniile lui în sânul lui sunt ca nişte lupi care sfâşie prada; ei varsă sânge şi ucid
sufletele, ca să-şi sature lăcomia.
Cap. 23
17. Şi au venit fiii Babilonului la aceasta, în palatul ei de desfrânare, şi au pângărit-o cu desfrânările lor şi ea s-a pângărit cu ei şi apoi
sufletul său s-a depărtat de ei.
22. De aceea, Oholiba, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi aţâţa împotriva ta pe amanţii tăi de. care s-a dezgustat
sufletul tău şi-i voi aduce împotriva ta din toate părţile.
28. Că aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, te dau în mâinile acelora pe care i-ai urât, în mâinile acelora de la care s-a întors
sufletul tău.
Cap. 24
21. Spune casei lui Israel: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată locaşul Meu cel sfânt, mândria puterilor voastre, bucuria ochilor voştri şi dragostea
sufletelor voastre, îl voi da spre pângărire, iax fiii şi fiicele voastre, pe care i-aţi părăsit, vor cădea de sabie;
25. Şi tu, fiul omului, în ziua când le voi fi luat puterea lor, mândria lor falnică, bucuria ochilor lor, desfătările
sufletului lor, fiii şi fiicele lor,
Cap. 25
6. Că aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătut din palme şi ai bătut din picioare şi din
suflet te-ai bucurat cu tot dispreţul tău pentru ţara lui Israel,
15. Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: "Pentru că Filistenii s-au purtat răzbunători şi s-au răzbunat cu ură în
suflet şi cu o veşnică duşmănie de moarte,
Cap. 36
5. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: În focul zelului Meu am rostit cuvânt împotriva celorlalte popoare şi împotriva întregului Edom, care au socotit ţara Mea ca moştenire a lor, şi s-au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul
sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele.