BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea lui Tobit
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14

Capitolul 1
1. Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobiel, al lui Ananiel, al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui Neftali,
2. Care, în zilele lui Salmanasar, regele Asiriei, a fost luat în robie din Tisbe, care se află la miazăzi de Cadeş Neftali, în Galileea de sus, mai sus de Haţor, retras spre apus, şi la miazănoapte de Şefat.
3. Eu, Tobit, în toate zilele vieţii mele am umblat pe căile adevărului şi ale dreptăţii şi am făcut multe binefaceri fraţilor mei şi poporului meu, care venise împreună cu mine la Ninive, în ţara Asiriei.
4. Când trăiam eu în ţara mea, în pământul lui Israel, fiind încă tânăr, toată seminţia lui Neftali, străbunul meu, s-a despărţit de casa lui David şi de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate triburile lui Israel pentru jertfele lor; acolo fusese zidit templul în care locuieşte Cel Preaînalt şi Sfinţit pentru toate neamurile viitoare.
5. Toţi fraţii mei şi casa lui Neftali jertfeau viţelului lui Baal pe care-l făcuse Ieroboam, regele lui Israel, la Dan, pe munţii Galileii.
6. Mă duceam adesea singur la Ierusalim, de sărbători, ca să împlinesc legea ce îndatorează pe tot Israelul pentru totdeauna. Mă duceam la Ierusalim cu pârgă din roade şi din animale, cu dijmă din vite şi cu prima tunsoare a oilor.
7. Şi le dam preoţilor, fiii lui Aaron, pentru jertfelnic, iar o zeciuială din vin şi grâu, din măsline, din rodie şi din celelalte roade ale pământului o dădeam fiilor lui Levi care slujeau în Ierusalim; a doua zeciuială o vindeam şi în fiecare an mă duceam şi o cheltuiam la Ierusalim;
8. Iar o a treia o dădeam orfanilor, văduvelor şi străinilor care locuiesc cu Israeliţii; le-o aduceam ca dar din trei în trei ani. Noi o mâncam, credincioşi în acelaşi timp sfaturilor Deborei, mama tatălui meu, Ananiel, căci eu, după moartea tatălui meu, am rămas orfan.
9. Ajungând în vârstă bărbătească, mi-am luat de femeie pe Ana, din neamul nostru şi ea mi-a născut pe Tobie.
10. Şi când am fost dus în robie la Ninive, toţi fraţii mei şi toţi cei de un neam cu mine au mâncat din mâncărurile acelora.
11. Iar eu mi-am păzit sufletul şi n-am mâncat,
12. Căci mi-am adus aminte de Dumnezeu cu toată inima mea.
13. Şi mi-a dăruit Cel Preaînalt milă şi bunăvoinţă înaintea lui Salmanasar şi am fost omul lui de încredere.
14. M-am dus în Media şi am dat lui Gabael, fratele lui Gabri, din Ragheşul Mediei, zece talanţi de argint să-i păstreze.
15. Iar dacă a murit Salmanasar, s-a făcut rege în locul lui fiul său, Sanherib; căile Mediei s-au închis, şi eu nu m-am mai putut duce în Media.
16. În zilele lui Salmanasar am făcut multe binefaceri fraţilor mei de neam:
17. Celor flămânzi le dădeam pâinea mea, celor goi, hainele mele, şi de vedeam pe careva din neamul meu mort şi aruncat peste zidurile Ninivei, îl îngropam.
18. Ba am îngropat pe ascuns şi pe aceia pe care i-a ucis regele Sanherib, când se întorceau fugari din Iudeea. Sanherib a ucis mulţi Israeliţi în mânia sa. Şi a căutat regele trupurile şi nu le-a găsit.
19. Şi s-a dus unul dintre niniviteni şi m-a pârât la rege, că eu i-am îngropat, şi atunci eu m-am ascuns. Aflând însă că mă caută să mă ucidă, de frică am fugit din cetate.
20. Şi mi s-a jefuit atunci toată averea mea şi nu mi-a rămas nimic, decât numai Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie.
21. Dar n-au trecut patruzeci de zile, şi regele a fost ucis de cei doi fii ai săi care au fugit în munţii Araratului. În locul lui s-a făcut rege Asarhadon, fiul său, care a pus pe Ahiacar, fiul fratelui meu, Anael, peste toate veniturile regatului său şi peste toată Cârmuirea casei lui.
22. Şi a mijlocit Ahiacar pentru mine şi m-am întors la Ninive. Ahiacar însă era şi paharnic şi păstrătorul sigiliului, cârmuitor al casei şi vistiernic. Şi Asarhadon l-a pus al doilea după el, şi el era fiul fratelui meu.