1. |
Deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire. |
2. |
Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor. |
3. |
Numai oglindire este vederea viselor; asemănarea felei înaintea felei adevărate. |
4. |
De la diavol ce poţi scoate curat? Şi din minciună ce poţi scoate adevărat? |
5. |
Ghicitul, tâlcuirea semnelor şi visele deşarte sunt ca la aceea care este gata să nască; inima aiurează. |
6. |
De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta spre ele. |
7. |
Că pe mulţi i-au înşelat visele şi au căzut cei care au nădăjduit în ele. |
8. |
Fără minciună se împlineşte legea şi înţelepciunea este desăvârşită în sinceritate. |
9. |
Omul învăţat multe a cunoscut şi cel care ştie multe înţelepţeşte va grăi. |
10. |
Cel care nu a învăţat ştie puţine, iar cel care a umblat multe ţări a înmulţit înţelepciunea. |
11. |
Multe am văzut în călătoriile mele şi mai mult decât cuvintele mele este înţelegerea mea. |
12. |
De multe ori am fost în primejdie de moarte şi am scăpat prin acestea. |
13. |
Duhul celor care se tem de Domnul va fi viu, pentru că nădejdea lor este spre a se mântui. |
14. |
Cel care se teme de Domnul n-are teamă de nimic; el nu tremură, căci Dumnezeu este nădejdea lui. |
15. |
Fericit este sufletul celui care se teme de Domnul. |
16. |
Şi în cine se reazemă şi cine este întărirea lui? |
17. |
Ochii Domnului peste cei care Îl iubesc; scut puternic şi întărire vajnică este Domnul; |
18. |
Adăpost împotriva vântului din deşert, umbră împotriva arşiţei de la amiază, ocrotire împotriva piedicilor, asigurare împotriva căderilor. |
19. |
El înalţă sufletul şi luminează ochii, dând vindecare, viaţă şi binecuvântare. |
20. |
Cel care jertfeşte din nedreptate, aduce prinos hulit şi nu sunt spre bună vrere prinoasele celor fără de lege. |
21. |
Nu binevoieşte Cel Preaînalt spre darurile celor nelegiuiţi; nici înmulţirea jertfelor celor nelegiuiţi nu curăţeşte păcatele. |
22. |
Cine aduce jertfă din averea săracilor junghie pe fiu înaintea tatălui său. |
23. |
Pâinea celor lipsiţi este viaţa săracilor şi cel care o ia pe aceasta este omul vărsării de sânge. |
24. |
Cel care ia aproapelui hrana trebuitoare este ca şi cel care omoară pe aproapele său, şi cel care opreşte simbria slugii, ca acel care varsă sânge. |
25. |
Când unul zideşte şi altul strică, ce folos au, fără numai că se ostenesc? |
26. |
Când unul se roagă şi altul blesteamă, al cui glas va auzi Stăpânitorul? |
27. |
Cine se spală de la mort şi iarăşi se atinge de el, ce i-a folosit spălarea? |
28. |
Aşa omul cel care posteşte întru păcatele sale şi iarăşi merge şi face aceleaşi. |
29. |
Rugăciunea lui, cine o va asculta? Şi ce a folosit smerindu-se pe sine? |