|
1. |
Apoi a adunat Iosua toate semințiile lui Israel la Sichem și a chemat
pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe mai-marii
oștirii lui; și s-au înfățișat ei înaintea Domnului.
|
|
2. |
Și a zis Iosua către tot poporul: "Așa zice Domnul Dumnezeul lui
Israel: În vechime părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui
Nahor, au trăit dincolo de râu (Eufrat) și slujeau la alți dumnezei.
|
|
3. |
Dar Eu am luat pe părintele vostru Avraam de mână, de dincolo de
Eufrat, și l-am povățuit către această țară a Canaanului și am înmulțit
sămânța lui și i-am dat pe Isaac.
|
|
4. |
Lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Isav; lui Isav i-am dat muntele
Seir de moștenire, iar Iacov și fiii lui s-au pogorât în Egipt și au ajuns
acolo popor mare, tare și mult la număr și Egiptenii au început să-i strâmtoreze.
|
|
5. |
Dar am trimis pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu semne
pe care le-am făcut Eu acolo și apoi v-am scos pe voi.
|
|
6. |
Eu am scos pe părinții voștri din Egipt și ați venit la Marea Roșie.
Atunci Egiptenii au alergat după părinții voștri cu care și cu călăreți
până la Marea Roșie.
|
|
7. |
Iar ei au strigat către Domnul și El a pus nor între voi și Egipteni
și a adus asupra lor marea care i-a și acoperit. Ochii voștri au văzut
ce am făcut Eu în Egipt. După aceea, ați rămas voi multă vreme în pustiu.
|
|
8. |
Apoi v-am dus Eu asupra Amoreilor care locuiau peste Iordan; și
ei s-au luptat cu voi, dar Eu i-am dat în mâinile voastre și ați primit
de moștenire țara lor și Eu i-am stârpit înaintea voastră.
|
|
9. |
S-a sculat apoi Balac, fiul lui Sefor, regele Moabului, și a pornit
cu război asupra lui Israel și a trimis să cheme pe Valaam, fiul lui Beor,
ca să vă blesteme;
|
|
10. |
Dar Eu n-am voit să ascult pe Valaam și el v-a binecuvântat și
v-am izbăvit din mâinile lui Balac.
|
|
11. |
După aceea ați trecut Iordanul și ați venit la Ierihon. Atunci
au început a se lupta cu voi locuitorii Ierihonului, apoi Amoreii, Ferezeii,
Canaaneii, Heteii, Ghergheseii, Heveii și Iebuseii, dar Eu i-am dat în
mâinile voastre.
|
|
12. |
Trimis-am înaintea voastră viespi care au gonit de la voi pe cei
doi regi ai Amoreilor; nu cu sabia ta, nici cu arcul tău ai făcut acestea.
|
|
13. |
Și v-am dat țara cu care nu v-aii ostenit și cetățile pe care nu
le-aii zidit și trăiți în ele; din viile și din grădinile de măslini pe
care nu le-ați sădit, iată, mâncați roade.
|
|
14. |
Temeți-vă dar de Domnul și-I slujiți Lui cu credincioșie și curățenie.
Lepădați dumnezeii cărora au slujit părinții voștri dincolo de râu și în
Egipt și slujiți Domnului.
|
|
15. |
Iar dacă nu vă place să slujiți Domnului, atunci alegeți-vă acum
cui veți sluji: sau dumnezeilor cărora au slujit părinții voștri cei de
peste râu sau dumnezeilor Amoreilor, în țara căl-ora trăiți. Eu însă și
casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este!"
|
|
16. |
Și a răspuns poporul și a zis: "Departe de noi. gândul să părăsim
pe Domnul și să ne apucăm să slujim la alți dumnezei,
|
|
17. |
Căci Domnul este Dumnezeul nostru; El ne-a scos pe noi și pe părinții
noștri din țara Egiptului, din casa robiei și a făcut Înaintea ochilor
noștri minuni mari și ne-a păzit în toată calea pe care am umblat și printre
toate popoarele pe la care am trecut.
|
|
18. |
Domnul a alungat de la noi toate popoarele și pe Amoreii care trăiau
în țara aceasta. De aceea și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul
nostru!"
|
|
19. |
Și a zis Iosua poporului: "Nu veți putea să slujiți Domnului Dumnezeu,
căci El este Dumnezeu sfânt, Dumnezeu zelos și nu va răbda nelegiuirile
voastre, nici păcatele voastre.
|
|
20. |
Dacă voi veți părăsi pe Domnul și veți sluji la dumnezei străini,
atunci El va aduce asupra voastră răul și vă va stârpi, după ce v-a făcut
bine".
|
|
21. |
Iar poporul a zis către Iosua: "Nu, noi Domnului vom sluji".
|
|
22. |
Iosua însă a zis poporului: "Vă sunteți voi martori că v-aii ales
pe Domnul să-I slujiți?" Ei au răspuns: "Suntem martori!"
|
|
23. |
"Așadar, a adăugat Iosua, lepădați dumnezeii străini pe care îi
aveți și întoarceți-vă inima către Domnul Dumnezeul lui Israel!"
|
|
24. |
Și a zis poporul către Iosua: "Domnului Dumnezeului nostru vom
sluji și glasul Lui vom asculta!"
|
|
25. |
Și a încheiat Iosua cu poporul legământ în ziua aceea și i-a dat
legi și porunci în Sichem, înaintea cortului Domnului Dumnezeului lui Israel.
|
|
26. |
Și a scris Iosua cuvintele acestea în cartea legii lui Dumnezeu
și a luat o piatră mare și a pus-o acolo sub stejarul care era lângă locașul
sfânt al Domnului.
|
|
27. |
Apoi a zis Iosua către tot poporul: "Iată piatra aceasta ne va
fi mărturie, căci ea a auzit toate cuvintele Domnului, pe care le-a grăit
El cu noi astăzi. Să fie dar ca mărturie împotriva voastră în zilele viitoare,
ca să nu mințiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru!"
|
|
28. |
Și a dat Iosua drumul poporului și s-a întors fiecare la moștenirea
lui.
|
|
29. |
Și a murit după aceea Iosua, fiul lui Navi, robul Domnului, fiind
de o sută zece ani.
|
|
30. |
Și l-au îngropat în ținutul moștenirii sale la Timnat-Serah, care
e în muntele Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Și au pus acolo cu
dânsul, în mormântul în care l-au îngropat, cuțitele cele de piatră cu
care Iosua a tăiat împrejur pe fiii lui Israel în Ghilgal, când i-a scos
pe ei din Egipt, cum poruncise Domnul, și sunt ele acolo până în ziua de
astăzi.
|
|
31. |
Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua și în toate
zilele bătrânilor a căror viață s-a prelungit după Iosua și care văzuseră
toate lucrurile Domnului, pe care le făcuse El cu Israel.
|
|
32. |
Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt,
le-au îngropat în Sichem, în partea de țarină pe care o cumpărase Iacov
de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginți, și care căzuse
de moștenire fiilor lui Iosif.
|
|
33. |
După aceasta a murit și Eleazar, fiul lui Aaron, arhiereul, și
l-au îngropat în Ghibeea, orașul lui Finees, fiul lui, care i se dăduse
în muntele Efraim.
|
|
34. |
În ziua aceea fiii lui Israel, luând chivotul lui Dumnezeu, l-au
dus cu ei, iar Finees a fost preot în locul lui Eleazar, tatăl său, până
ce a murit și a fost îngropat în cetatea sa Ghibeea.
|
|
35. |
Iar fiii lui Israel s-au dus fiecare la locul său și în cetatea
sa. Și au început fiii lui Israel a sluji Astartei și lui Aștarot și dumnezeilor
popoarelor vecine. De aceea i-a dat Domnul în mâinile lui Eglon, regele
Moabului, și i-a stăpânit optsprezece ani.
|