|
1. |
Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele
și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
|
|
2. |
Și era însărcinată și striga, chinuindu-se și muncindu-se ca să
nască.
|
|
3. |
Și alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roșu, având
șapte capete și zece coarne, și pe capetele lui, șapte cununi împărătești.
|
|
4. |
Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat
pe pământ. Și balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru
ca să înghită copilul, când se va naște.
|
|
5. |
Și a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească
toate neamurile cu toiag de fier. Și copilul ei fu răpit la Dumnezeu și
la tronul Lui,
|
|
6. |
Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca
să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute și șaizeci de zile.
|
|
7. |
Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război
cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui.
|
|
8. |
Și n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
|
|
9. |
Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se
cheamă diavol și satana, cel ce înșeală pe toată lumea, aruncat a fost
pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el.
|
|
10. |
Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea
și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său,
căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea
Dumnezeului nostru, ziua și noaptea.
|
|
11. |
Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei
lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.
|
|
12. |
Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai
vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie
mare, căci știe că timpul lui e scurt.
|
|
13. |
Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit
pe femeia care născuse pruncul.
|
|
14. |
Și femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să
zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme și vremuri
și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui.
|
|
15. |
Și șarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca
s-o ia apa.
|
|
16. |
Și pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul și-a deschis
gura sa și a înghițit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
|
|
17. |
Și balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii și a pornit să facă
război cu ceilalți din seminția ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu
și țin mărturia lui Iisus.
|
|
18. |
Și a stat pe nisipul mării.
|