|
1. |
Și Bețaleel, Oholiab și toți cei cu minte iscusită, cărora Domnul
le dăduse înțelepciune și pricepere, ca să știe să facă tot felul de lucruri
trebuitoare la locașul cel sfânt, vor trebui să facă după cum poruncise
Domnul.
|
|
2. |
Iar Moise a chemat pe Bețaleel, pe Oholiab și pe toți cei cu minte
iscusită, cărora le dăduse Domnul iscusință și pe toți cei ce-i trăgea
inima să vină la lucru de bună voie, ca să ajute la acestea.
|
|
3. |
Și au luat ei de la Moise toate prinoasele, pe care le aduseseră
fiii lui Israel pentru toate cele trebuincioase locașului sfânt, ca să
le lucreze. Atunci tot se mai aduceau încă la el daruri de bună voie în
fiecare dimineață.
|
|
4. |
Deci toți cei cu minte iscusită, care împlineau tot felul de lucrări
la locașul sfânt, au venit fiecare, de la lucru cu care se îndeletnicea,
|
|
5. |
Și ei au spus lui Moise, zicând: "Poporul aduce mult mai mult decât
trebuie pentru lucrurile ce a poruncit Domnul să se facă".
|
|
6. |
Atunci a poruncit Moise și s-a strigat în tabără, că nici bărbat,
nici femeie să nu mai facă nimic pentru dăruit la locașul sfânt. Și a încetat
poporul de a mai aduce.
|
|
7. |
Căci material adunat era destul pentru toate lucrurile ce trebuiau
făcute, ba mai și prisosea.
|
|
8. |
Atunci toți cei cu minte iscusită, care se îndeletniceau cu facerea
locașului sfânt, au făcut pentru cort zece covoare de în răsucit și de
mătase violetă, stacojie și vișinie; și în țesătura lor au făcut chipuri
de heruvimi, alese cu iscusință.
|
|
9. |
Lungimea unui covor era de douăzeci și opt de coți și lățimea unui
covor era de patru coți. Toate covoarele aveau aceeași măsură.
|
|
10. |
Cinci covoare au fost prinse unul de altul și celelalte cinci iar
au fost prinse unul de altul; și așa s-au făcut două jumătăți de acoperiș.
|
|
11. |
Apoi au făcut cheotori de mătase violetă pe marginea covorului
din marginea jumătății întâi de acoperiș, unde trebuia unită cu jumătatea
a doua; de asemenea au făcut și pe marginea jumătății a doua, unde aceasta
trebuia unită cu cea dintâi;
|
|
12. |
Cincizeci de cheotori au făcut la o jumătate de acoperământ și
cincizeci de cheotori au făcut la cealaltă și cheotorile acestea erau unele
în dreptul altora.
|
|
13. |
După aceea au făcut cincizeci de copci de aur și cu copcile acestea
au unit cele două jumătăți de acoperiș una cu alta și s-a făcut un acoperiș
întreg al cortului.
|
|
14. |
Apoi au făcut covoare de păr de capră pentru acoperit cortul peste
cele de mai sus. Unsprezece covoare de acestea au făcut.
|
|
15. |
Lungimea unui covor era de treizeci de coti, iar lățimea de patru
coti; și cele unsprezece covoare aveau toate aceeași măsură.
|
|
16. |
Și au unit cinci covoare la un loc și pe celelalte șase covoare
iar le-au unit la un loc.
|
|
17. |
Apoi au făcut cincizeci de cheotori pe marginea covorului celui
din marginea unei jumătăți, unde aceasta trebuia să se unească cu cealaltă
jumătate, iar cincizeci de cheotori le-au făcut pe marginea covorului din
marginea celeilalte jumătăți, care trebuia să se unească cu cea dintâi.
|
|
18. |
Și au făcut cincizeci de copci de aramă ca să unească covoarele
spre a se face un singur acoperiș de cort.
|
|
19. |
Apoi au mai făcut pentru cort un acoperiș de piei de berbec vopsite
în roșu și un acoperiș, pe deasupra, de piei vinete.
|
|
20. |
După aceea au făcut pentru cort scânduri din lemn de salcâm de
pus în picioare.
|
|
21. |
Fiecare scândură era lungă de zece coți și lată de un cot și jumătate.
|
|
22. |
Fiecare scândură avea două cepuri, așezate unul în dreptul celuilalt.
|
|
23. |
Așa au făcut toate scândurile cortului și anume: douăzeci de scânduri
pentru latura de miazăzi;
|
|
24. |
Și sub aceste douăzeci de scânduri au făcut patruzeci de postamente
de argint, câte două postamente la fiecare scândură, pentru cele două cepuri
ale ei.
|
|
25. |
Pentru latura a doua, dinspre miazănoapte, au făcut alte douăzeci
de scânduri
|
|
26. |
Și patruzeci de postamente de argint, câte două postamente de fiecare
scândură, pentru cele două cepuri ale ei;
|
|
27. |
Iar pentru partea dindărăt a cortului, dinspre asfințit, au făcut
șase scânduri.
|
|
28. |
Au mai făcut două scânduri pentru unghiurile de la fundul cortului.
|
|
29. |
Acestea erau prinse jos și sus prin câte un inel.
|
|
30. |
și așa, cu cele două scânduri de la cele două colțuri erau la partea
dindărăt a cortului opt scânduri, iar postamente de argint șaisprezece,
câte două postamente sub fiecare scândură.
|
|
31. |
Apoi au făcut cinci pârghii din lemn de salcâm pentru scândurile
de pe o latură a cortului,
|
|
32. |
Și cinci pârghii pentru scândurile de pe cealaltă latură;
|
|
33. |
Iar pârghia din mijloc au făcut-o așa, ca să treacă prin scânduri,
de la un capăt la celălalt al peretelui.
|
|
34. |
Scândurile le-au îmbrăcat cu aur; inelele, prin care se vârau pârghiile,
le-au făcut de aur și tot cu aur au îmbrăcat și pârghiile.
|
|
35. |
După aceea au făcut o perdea de mătase violetă, stacojie și vișinie
și de în răsucit și pe ea au făcut chipuri de heruvimi cu iscusință alese,
ca să o pună între sfânta și sfânta sfintelor.
|
|
36. |
Pentru ea au făcut patru stâlpi, din lemn de salcâm, i-au îmbrăcat
cu aur, le-au făcut cârlige de aur și sub ei au turnat patru postamente
de argint.
|
|
37. |
Apoi la ușa cortului au făcut o perdea de mătase violetă, stacojie
și vișinie și de în răsucit, cu alesături.
|
|
38. |
Pentru ea au făcut cinci stâlpi cu cârligele lor și i-au îmbrăcat
cu aur, turnând pentru ei cinci postamente de aramă.
|