|
1. |
Mai departe, frații mei, bucurați-vă întru Domnul. Ca să vă scriu
aceleași lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos.
|
|
2. |
Păziți-vă de câini! Păziți-vă de lucrătorii cei răi! Păziți-vă de
tăierea împrejur.
|
|
3. |
Pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul
lui Dumnezeu, și ne lăudăm întru Hristos Iisus și nu ne bizuim pe trup,
|
|
4. |
Deși eu aș putea să mă bizui și pe trup. Dacă vreun altul socotește
că se poate bizui pe trup, eu cu atât mai mult!
|
|
5. |
La opt zile, am fost tăiat împrejur; sunt din neamul lui Israel,
din seminția lui Veniamin, evreu din evrei, după lege fariseu;
|
|
6. |
În ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; în ce privește dreptatea
cea din Lege, fără de prihană.
|
|
7. |
Dar cele ce îmi erau mie câștig, acestea le-am socotit pentru Hristos
pagubă.
|
|
8. |
Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, față de înălțimea
cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate
și le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc,
|
|
9. |
Și să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci
pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu,
pe temeiul credinței,
|
|
10. |
Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și să fiu primit părtaș
la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,
|
|
11. |
Ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morți.
|
|
12. |
Nu (zic) că am și dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârșit;
dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât și eu am fost prins de Hristos
Iisus.
|
|
13. |
Fraților, eu încă nu socotesc să o fi cucerit,
|
|
14. |
Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către
cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu,
întru Hristos Iisus.
|
|
15. |
Așadar, câți suntem desăvârșiți aceasta să gândim; și dacă gândiți
ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi și aceea.
|
|
16. |
Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm același dreptar, să gândim
la fel.
|
|
17. |
Fraților, faceți-vă urmăritorii mei și uitați-vă la aceia care
umblă astfel precum ne aveți pildă pe noi.
|
|
18. |
Căci mulți, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun
și plângând, se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos.
|
|
19. |
Sfârșitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor,
iar mărirea lor este întru rușinea lor, ca unii care au în gând cele pământești.
|
|
20. |
Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm
Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos,
|
|
21. |
Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie
asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Și supune
Sieși toate.
|