|
1. |
Și unii, coborându-se din Iudeea, învățau pe frați că: Dacă nu vă
tăiați împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteți să vă mântuiți.
|
|
2. |
Și făcându-se pentru ei împotrivire și discuție nu puțină cu Pavel
și Barnaba, au rânduit ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să
se suie la apostolii și la preoții din Ierusalim pentru această întrebare.
|
|
3. |
Deci ei, trimiși fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia și prin
Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor și făceau tuturor fraților
mare bucurie.
|
|
4. |
Și sosind ei la Ierusalim, au fost primiți de Biserică și de apostoli
și de preoți și au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.
|
|
5. |
Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credință, s-au
ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur și să le poruncească a păzi
Legea lui Moise.
|
|
6. |
Și apostolii și preoții s-au adunat ca să cerceteze despre acest
cuvânt.
|
|
7. |
Și făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru și le-a zis: Bărbați
frați, voi știți că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca
prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă.
|
|
8. |
Și Dumnezeu, Cel ce cunoaște inimile, le-a mărturisit, dându-le
Duhul Sfânt, ca și nouă.
|
|
9. |
Și nimic n-a deosebit între noi și ei, curățind inimile lor prin
credință.
|
|
10. |
Acum deci, de ce ispitiți pe Dumnezeu și vreți să puneți pe grumazul
ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi n-am putut să-l
purtăm?
|
|
11. |
Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui
în același chip ca și aceia.
|
|
12. |
Și a tăcut toată mulțimea și asculta pe Barnaba și pe Pavel, care
istoriseau câte semne și minuni a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri.
|
|
13. |
Și după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: Bărbați frați,
ascultați-mă!
|
|
14. |
Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia
dintre neamuri un popor pentru numele Său.
|
|
15. |
Și cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor, precum este scris:
|
|
16. |
"După acestea Mă voi întoarce și voi ridica iarăși cortul cel căzut
al lui David și cele distruse ale lui iarăși le voi zidi și-l voi îndrepta,
|
|
17. |
Ca să-L caute pe Domnul ceilalți oameni și toate neamurile peste
care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea".
|
|
18. |
Lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute din veac lucrurile Lui.
|
|
19. |
De aceea eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri,
se întorc la Dumnezeu,
|
|
20. |
Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor și de desfrâu
și de (animale) sugrumate și de sânge.
|
|
21. |
Căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetățile propovăduitorii
săi, fiind citit în sinagogi în fiecare sâmbătă.
|
|
22. |
Atunci apostolii și preoții, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă
bărbați dintre ei și să-i trimită la Antiohia, cu Pavel și cu Barnaba:
pe Iuda cel numit Barsaba, și pe Sila, bărbați cu vază între frați.
|
|
23. |
Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii și preoții și frații,
fraților dintre neamuri, care sunt în Antiohia și în Siria și în Cilicia,
salutare!
|
|
24. |
Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră,
venind, v-au tulburat cu vorbele lor și au răvășit sufletele voastre, zicând
că trebuie să vă tăiați împrejur și să păziți legea,
|
|
25. |
Noi am hotărât, adunați într-un gând, ca să trimitem la voi bărbați
aleși, împreună cu iubiții noștri Barnaba și Pavel,
|
|
26. |
Oameni care și-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru
Iisus Hristos.
|
|
27. |
Drept aceea, am trimis pe Iuda și pe Sila, care vă vor vesti și
ei, cu cuvântul, aceleași lucruri.
|
|
28. |
Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă, să nu vi se pună nici
o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare:
|
|
29. |
Să vă feriți de cele jertfite idolilor și de sânge și de (animale)
sugrumate și de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veți face. Fiți sănătoși!
|
|
30. |
Deci cei trimiși au coborât la Antiohia și, adunând mulțimea, au
predat scrisoarea.
|
|
31. |
Și citind-o s-au bucurat pentru mângâiere.
|
|
32. |
Iar Iuda și cu Sila, fiind și ei prooroci, au mângâiat prin multe
cuvântări pe frați și i-au întărit.
|
|
33. |
Și petrecând un timp, au fost trimiși cu pace de către frați la
apostoli.
|
|
34. |
Iar Sila s-a hotărât să rămână acolo, și Iuda a plecat singur la
Ierusalim.
|
|
35. |
Iar Pavel și Barnaba petreceau în Antiohia, învățând și binevestind,
împreună cu mulți alții, cuvântul Domnului.
|
|
36. |
Și după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne,
să cercetăm cum se află frații noștri în toate cetățile în care am vestit
cuvântul Domnului.
|
|
37. |
Barnaba voia să ia împreună cu ei și pe Ioan cel numit Marcu;
|
|
38. |
Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărțise
de ei din Pamfilia și nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră
trimiși.
|
|
39. |
Deci s-a iscat neînțelegere între ei, încât s-au despărțit unul
de altul, și Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru;
|
|
40. |
Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredințat de către
frați harului Domnului.
|
|
41. |
Și străbătea Siria și Cilicia, întărind Bisericile.
|